Premierul Ilie Bolojan a anunțat, miercuri, că noul ministru al Educației va fi numit „foarte probabil” săptămâna viitoare, fără a dezvălui numele persoanelor luate în calcul pentru acest post. Cât timp a condus interimar portofoliul Educației, Bolojan a afirmat că a avut ca principală prioritate deblocarea absorbției fondurilor europene în acest domeniu.
- La mijlocul lunii ianuarie, premierul Ilie Bolojan a preluat funcția de ministru interimar al Educației, după demisia lui Daniel David.
Ilie Bolojan a fost întrebat de jurnalistul Euronews România, Octav Vasilescu, cât timp își mai propune să conducă interimar Ministerul Educației.
„Sper ca până săptămâna viitoare să închidem aspectele legate de Educație. În aceste câteva săptămâni când am deținut acest portofoliu, am avut ca obiectiv principal să deblocăm absorbția de fonduri europene pe componenta de educație. Prin măsurile care au fost adoptate, ținta este să reducem perioadele de plăți de la 70-80 de zile, la 15-20 de zile în așa fel încât să asigurăm,” a afirmat Bolojan.
„Am spus că săptămâna viitoare e foarte probabil să avem un nou ministru”, a adăugat premierul.
Întrebat cine ar putea fi următorul ministrul al Educației, Bolojan a afirmat: „Când se va lua o decizie, vă promit că vă informez”.
Bolojan vrea creșterea calității în Educație prin creșterea bugetelor
„Nu vor fi reduceri în preuniversitar. Pe partea de universitară, discuțiile pe care le-am avut s-a axat pe două componente - partea de constrângeri bugetare și cea de transparență. (...)
Unde cred că putem lucra anul acesta destul de mult este pe partea de transparență, pe partea de îmbunătățire a calității sistemului de învățământ, de adaptarea lui la realitatea economică, lucruri pe care trebuie să le facem în anii viitori, crescând an de an, nu scăzând bugetele pe educație.
De exemplu, cred că pentru toți tinerii din România, pentru toți cei care vor să meargă la facultate, pentru a lua o decizie cât mai corectă, ar fi bine să avem niște date publice transparente legate de câți absolvenți ai facultăților de medicină din România iau rezidențiatul, în procente pe facultăți, pe universități.
În momentul în care constați că de-a lungul mai multor ani, o universitatea are o cotă mare de absolvenți care iau examenul de rezidențiat, un examen dificil și unitar în toată România, înseamnă că s-ar putea să te duci să te înscrii la această universitate și nu la una care are un procent foarte mic, de exemplu, care ține de calitatea pregătirii.
Poate și finanțarea în funcție de performanță, nu doar de numărul de studenți ar putea să aducă schimbări bune în anii următori, nu de pe o zi pe alta, în sistemul de învățământ românesc”, a concluzionat el.
