Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Harghita: Un urs a fost împușcat după ce a intrat în curtea unui liceu, cu sute de elevi la ore. Animalul sălbatic devenise agresiv

Un urs care a intrat, vineri dimineaţă, în curtea unui liceu din Miercurea Ciuc a fost împuşcat.

S-a întâmplat la Liceul Tehnologic „Venczel Jozsef” din municipiu. Animalul sălbatic, ajuns în curtea unității de învățământ, a fost împușcat. Ar fi fost cea mai bună opțiune, au spus autoritățile, pentru a nu pune în pericol viața cuiva.

Sute de elevi și cadre didactice erau la ore la acel moment.

Conform procedurii, prima opţiune era alungarea, a doua tranchilizarea şi a treia împuşcarea. Dat fiind faptul că ursul se afla chiar în curtea liceului 'Venczel Joszej', pe un copac, la 30 de metri de şcoală şi deja sute de elevi erau în şcoală, iar după gardul şcolii se află case particulare, deci nu aveam opţiunea de a-l alunga sau tranchiliza, astfel era necesar să procedăm la împuşcarea ursului”.

„Totul s-a desfăşurat în condiţii de siguranţă şi în aşa fel nu a fost nimeni în pericol”, a declarat viceprimarul Bors Bela, pentru Agerpres.

Animalul a devenit agresiv în momentul în care echipa de intervenţie s-a apropiat de el, apoi a încercat să coboare din copac şi să fugă.

Dacă am fi recurs la altă procedură, era posibil ca toată lumea să fie în pericol, aşa că comisia a hotărât în unanimitate că ursul trebuie împuşcat”.

„Împuşcarea a avut loc la ora 07,40 minute de către vânătorul de la asociaţia cu care Primăria municipiului Miercurea Ciuc are contract. Au fost de faţă şi medicul veterinar şi, bineînţeles, de la Primărie, domnul primar Korodi Attila şi eu”, a adăugat viceprimarul.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE