Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Hamas renunță la administrarea Fâșiei Gaza și deschide calea unui comitet tehnocrat

Gruparea militantă palestiniană Hamas a anunțat luni dizolvarea autorității care a administrat Fâșia Gaza timp de aproape două decenii, deschizând calea pentru formarea unui comitet tehnocrat care să preia conducerea administrației civile, transmite Euronews.com.

Hamas face primul pas către transferul administrației din Gaza

Decizia marchează o schimbare politică semnificativă pentru Hamas, care conduce Fâșia Gaza din 2007, după ce luptătorii săi au preluat controlul de la mișcarea palestiniană rivală Fatah, în urma alegerilor legislative câștigate în anul precedent.

De la intrarea în vigoare a armistițiului dintre Hamas și Israel în octombrie anul trecut, gruparea a declarat în repetate rânduri că este dispusă să renunțe la administrarea de zi cu a Fâșiei Gaza. Totuși, problema dezarmării grupării încă rămâne în ceață.

„Șeful comitetului guvernamental pentru situații de urgență, Mohammed al-Farra, și-a prezentat oficial demisia”, a declarat pentru AFP Ismail al-Thawabta, șeful biroului de presă al guvernului Hamas. „De asemenea, a decis dizolvarea comitetului pentru a facilita tranziția administrativă și guvernamentală către Comitetul Național pentru Administrarea Fâșiei Gaza (NCAG)”.

NCAG a fost înființat de Consiliul pentru Pace creat de Donald Trump, în cadrul acordului de încetare a focului dintre Hamas și Israel, intermediat în octombrie 2025.

„Hamas a făcut un nou pas, renunțând la conducerea Fâșiei Gaza, pentru a elimina orice pretext invocat de ocupație, care își continuă agresiunea și războiul de exterminare”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Hamas, Hazem Qassem.

„Sperăm ca Comitetul Național pentru Administrarea Fâșiei Gaza să își înceapă cât mai curând activitatea, iar Hamas își reafirmă disponibilitatea de a transfera responsabilitățile guvernamentale către acest comitet pentru a-i asigura succesul”, a continuat Qassem.

Dezarmarea Hamas rămâne principalul obstacol

Un oficial Hamas a declarat anterior pentru AFP că gruparea le-a comunicat deja celorlalte facțiuni palestiniene decizia sa, în cadrul unei reuniuni recente desfășurate la Cairo.

„Facțiunile au salutat decizia Hamas, descriind-o drept un pas serios care va permite Comitetului Național să își preia rolul de administrare”, a afirmat oficialul.

Dizolvarea autorității conduse de Hamas deschide calea pentru ca NCAG, condus de tehnocratul palestinian Ali Shaath, să preia administrarea enclavei. Comitetul funcționează de luni de zile din afara Fâșiei Gaza, din cauza opoziției Israelului față de intrarea sa în teritoriu.

Între timp, Hamas și alte facțiuni palestiniene continuă negocierile la Cairo privind a doua etapă a armisitițiului, care ar urma să includă dezarmarea Hamas și retragerea treptată a forțelor israeliene din Fiâșia Gaza. Procesul este blocat de mai multe luni.

Netanyahu vrea ca Israelul să controleze 70% din Fâșia Gaza

În același timp, tensiunile din jurul Fâșiei Gaza nu au încetat. În luna mai, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu anunța că a ordonat armatei să sfideze termenii armistițiului în vigoare și să preia controlul a 70% din Fâșia Gaza, potrivit unei înregistrări difuzate de o televiziune israeliană.

„În acest moment, ținem Hamas de gât. Noi controlăm acum 60% din teritoriul Fâșiei Gaza”, a declarat Netanyahu în timpul unei conferințe de presă.

„Știți, eram la 50 (după intrarea în vigoare a armistițiului - n. a.), am trecut la 60, directiva mea este de a ajunge la...”, a spus premierul israelian, moment în care asistența a avansat numărul „100”.

„În ordine. Mai întâi 70. Să începem cu asta”, a reluat Netanyahu. „Îi controlăm din toate părțile. Ne vom ocupa de restul mai târziu”.

Aceste declarații intervin în contextul în care Gaza rămâne teatrul unor violențe cotidiene, loviturile israeliene continuând fără încetare în condițiile în care Israelul și Hamas se acuză reciproc de încălcarea armistițiului.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE