Alimentele, apa de la robinet și energia electrică s-ar putea scumpi. Guvernul pregătește majorarea tarifelor pentru apa industrială, care e folosită în agricultură, industrie și pentru producerea energiei. Măsura va produce scumpiri în lanț, cred experții. Cu banii încasați în plus, statul vrea să modernizeze barajele din România.
Apa industrială este esențială pentru producerea energiei electrice. O majorare a tarifului înseamnă prețuri mai mari la facturi. Un român care consumă 150 de kilowati plătește acum 160 lei.
O majorare cu 10% a costului apei industriale se traduce printr-o creștere de 50 de bani pentru consumatorul final.
Dacă tariful se majorează cu 25%, românul va plăti cu aproape 1 leu și 40 de bani în plus. O creștere de 50% a costului apei brute înseamnă o factură cu aproape 3 lei mai mult decât acum.
În schimb, dacă tariful se dublează, românul va plăti cu aproape 6 lei în plus, arată calculele experților în energie.
Dumitru Chisăliță, expert în energie: „Întotdeauna consumatorul final, omul de rând, va suporta cel mai mult și cel mai greu astfel de initiative. Suntem în repetate rânduri puși în situatia de a accepta că trebuie să facem niște sacrificii ca mâine să ne fie mai bine și rezultatul celor 36 ani a fost că maine a fost mai rău.”
Ce scenarii a pregătit Ministerul Mediului privind apa industrială
Ministerul Mediului a pregătit mai multe scenarii de creștere care vor fi discutate în coaliție luna viitoare. Majorarea costului apei brute va produce efecte și în agricultură. Experții anticipează scumpirea alimentelor.
Cezar Gheorghe, expert în Agricultură: „Vom avea firește, pe lanț de la veriga primară, numită materie primă, costurile reflectate la raft pentru că trece prin orice, absolut orice, acest cost. Oamenii folosesc irigațiile. Noi am avut enorm de multe probleme în ceea ce privește seceta”.
Tratată, apa industrială devine potabilă și curge la robinetele din casele românilor. Chiar și așa, ministrul Mediului susține că majorarea tarifelor nu va fi resimțită de populație.
Diana Buzoianu, ministrul mediului: (Reporter: Puteți garanta că nu va crește costul apei potabile?) Eu pot să garantez că propunerea pe care o punem noi pe masă va fi o propunere care să nu creasca. Acum, dacă specularea acestor propuneri va veni din partea unor operatori în sensul de a crește prețurile, asta este o practică de care ei sunt răspunzători.
(Reporter: Ministerul Mediului crește costul apei și apoi ei sunt responsabili?) Îmi pare rău, dar nu accept premisa dumneavoastră.
Experții o contrazic.
Dumitru Chisăliță, expert în Energie: „O societate comercială are ca scop să fac profit. Orice tarif suplimentar se traduce în creșterea costurilor de producție și de aici mai departe se traduce în evolutii sau în modificări ale prețurilor. ”
Cu o zi în urmă, Diana Buzoianu susținea că firmele nu ar trebui să urmărească profitul.
Diana Buzoianu, ministrul Mediului: „Niciun preț nu va trebui să fie crescut pentru cetățeni pentru că nu există o rațiune pentru care să fie crescut prețul final. (Reporter: Este o piață concurențială, liberă.) Cineva va trebui să piardă anumite profituri.
(Reporter: Și cum le veți impune operatorilor economici să-și scadă profitul? Veti pune o plafonare sau cum?) Având în vedere că majoritatea discuțiilor privesc mai degrabă companii de stat, cred că statul nu mai trerbuie să facă profit pe creșterea prețurilor în situații foare dificile asupra cetățenilor.
Ce domenii ar putea fi afectate de creșterea prețului apei industriale
Doar că apa industrială este folosită și în industriile auto, chimică, alimentară, textilă, siderurgică și metalurgică. Măsura este asumată de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență și va duce la o dublare a încasărilor Apelor Române. Banii vor fi investiți în modernizarea barajelor. Banca Mondială a estimat un necesar de aproximativ 30 de miliarde de lei în următorii 15 ani pentru lucrările critice în infrastructura împotriva inundațiilor.
