Familiile și persoanele ale căror locuințe au fost afectate de prăbușirea dronei din noaptea de 29 mai 2026, în Galați, vor primi ajutoare financiare de urgență, a decis Comitetul Național pentru Situații de Urgență.
Măsura a fost adoptată în cadrul unei ședințe convocate de prim-ministrul Ilie Bolojan, în contextul evaluării pagubelor produse de incident.
Potrivit deciziei, sprijinul financiar va fi acordat diferențiat, în funcție de gradul de afectare a locuințelor: 10.000 de lei pentru locuințele afectate în proporție mai mică de 25% și 25.000 de lei pentru cele afectate peste acest prag.
Valoarea finală a despăgubirilor va fi stabilită pe baza evaluărilor realizate de o comisie desemnată prin ordin al prefectului.
Totodată, Ministerul Muncii a fost mandatat să elaboreze proiectul de hotărâre de guvern prin care vor fi formalizate aceste plăți, fondurile urmând să fie alocate din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Guvernului.
Autoritățile județene din Galați vor transmite toate datele necesare pentru identificarea și sprijinirea persoanelor afectate, astfel încât ajutoarele să fie acordate cât mai rapid.
