Goana după pește pentru masa de Revelion. Cererea e și de trei ori mai mare decât de obicei

Pește la cuptor, la grătar, în chiftele, cu umplutură sau chiar la proțap - sunt doar câteva dintre rețetele care au devenit tradiție pentru masa dintre ani. Halele de pește au fost pline-ochi, în goana după produse proaspete. Peștele a devenit simbol pentru Noul An pentru că te îndeamnă „să mergi înainte, și nu înapoi”.

Goana după pește pentru masa de Revelion

Ca în fiecare an înainte de Revelion, crapul este cel mai căutat pește autohton în piețe și în magazine:

Client pescărie: „Cum îl gătesc? La proțap. Se tratează cu puțin sos și se așază pe solzi. Crapul acesta îl voi secționa pe spate. De aceea l-am luat necuratat. Pe spate se întinde și se condimentează după gustul fiecăruia. Noi avem rețea din Deltă. Altă dată, făceam știucă umplută".

Client pescărie: „Cumpărăm și înainte, și după Revelion, nu doar de Revelion. E bun peștele. La grătar îl gătesc."

Client pescărie: „Să fim ușori pentru 2026. În fiecare an, deși nu sunt mare fan pește și sunt constănțeancă. Acum două zile, prețurile erau mai mici. Nu mult, dar se adună".

Comercianții din Capitală spun că nu au umblat la prețuri, deși cererea este și de trei ori mai mare decât în restul anului.

Vânzător: „Produse românești: caras, crap, șalău, produse din Grecia, păstrăv, mai multe sortimente se cumpără în perioada asta, crap, caras. Peștele românesc se vinde cel mai des în perioada asta, crapul, carasul".

Un kilogram de pește costă între 15 lei și 50 de lei, în funcție de specie.

80% din peștele de pe piața din România provine din import și este congelat

Silviu Șiroiu, producător: „Pește proaspăt, produse preparate, mai deosbite, avem icre de somon, icre negre. Toată lumea cumpără produse mai deosebite. E o ocazie unică."

80% din peștele de pe piața din România provine din import și este congelat. Cele mai mari cantități sunt aduse din Spania, Olanda, Grecia, Italia și Norvegia. Macroul, heringul, somonul, codul sau pangasiusul sunt cel mai des întâlnite produse pe rafturile magazinelor.

Ștefana Purcar, jurnalistă Euronews: „Producția autohtonă rămâne limitată. România produce anual aproximativ 18.000-20.000 de tone de pește, în special crap, caras, somn, șalău și păstrăv."

Diadem Atodiresei, inginer piscicol: „Să meargă la magazinele producătorilor, pentru că majoritatea firmelor care activează în acvacultura din România au și magazine proprii prin care își desfac peștele pe care îl produc. Acolo vor găsi pește românesc . Peștele trebuie să fie lucios, ochii să fie neînfundați, normali, clari, să nu aibă exces de mucus și să nu prezinte miros neplăcut, pentru că, în acest caz, peștele e ținut în condiții improprii".

Deși România are 100.000 de hectare de amenajări piscicole, doar 30–35% din acest potențial este folosit. Lipsa investițiilor, a depozitării și a procesării face ca peștele românesc să ajungă rar pe piață, mai ales în perioadele de consum ridicat, cum este finalul de an.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE