Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Hagi face revoluție în echipa României, după eșecul cu Suedia. Ianis Hagi, Rațiu, Drăgușin și Man, scoși din lotul cu Bosnia

Schimbări majore în echipa României pentru meciul de luni seară contra Bosniei-Herțegovina. După înfrângerea cu Suedia (1-2), selecționerul Gică Hagi a scos din lot o bună parte din jucătorii care formează nucleul echipei.

Fără Ianis Hagi, Rațiu, Drăgușin și Man în lot

Astfel, pentru meciul de luni seară, selecționerul a renunțat la Ianis Hagi, Andrei Rațiu, Radu Drăgușin, Dennis Man, Răzvan Marin și Nicușor Bancu. În locul lor, selecționerul i-a inclus în lot pe Tony Strata, Alexandru Cicâldău, Cătălin Cîrjan, Olimpiu Moruțan și David Matei.

Schimbările surprind, mai ales că este vorba de jucători care au fost și în echipa de start în meciul cu Suedia. În plus, Dennis Man este cel care a marcat și singurul gol al României în meciul cu echipa scandinavă.

Selecționerul anunțase dinaintea meciului cu scandinavii că echipele de start din primele două partide vor fi complet diferite.

„Am echipa de start în minte de vreo trei zile, am antrenat-o. Nu pregătesc surprize, o echipă va juca mâine, când mergem acasă va juca altă echipă. Avem patru meciuri și trebuie să împărțim efortul pentru ei, de-asta am luat 32 de jucători. Mâine va fi o echipă, apoi voi face alta în România, când vom juca cu Bosnia.”, a spus Hagi, potrivit gsp.ro.

Lotul României pentru meciul cu Bosnia și Herțegovina

I. Radu, T. Strata, M. Ilie, A. Coubiș, V. Ghiță, T. Băluță, F. Tănase, A. Cicâldău, L. Munteanu, N. Stanciu, D. Bîrligea, O. Hindrich, V. Mihăilă, A. Borza, A. Burcă, V. Cojocaru, V. Screciu, C. Cîrjan, D. Matei, D. Olaru, O. Moruțan, V. Dragomir, L. Eissat

Lotul României pentru meciul cu Suedia

I. Radu, A. Rațiu, R. Drăgușin, A. Coubiș, V. Ghiță, T. Băluță, A. Borza, D. Olaru, L. Munteanu, N. Stanciu, N. Bancu, O. Hindrich, V. Mihăilă, I. Hagi, A. Burcă, V. Cojocaru, V. Screciu, R. Marin, F. Tănase, D. Man, M. Ilie, V. Dragomir, L. Eissat

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE