George Clooney, celebrul actor american și critic înverșunat al președintelui Donald Trump, a devenit cetățean francez cu acte în regulă. Sedus de farmecul Franței și revoltat de ceea ce se întâmplă în Statele Unite, actorul și familia sa trăiesc de ceva vreme într-o vilă din Provence.
George Clooney și soția sa, Amal, s-au mutat într-o casă datând din secolul al XVIII-lea situată în orășelul Brignoles, în sudul Franței, casă pe care au cumpărat-o încă din 2021. Acum, vedeta a dobândit cetățenia fraceză, alături de partenera sa, și de gemenii, Ella și Alexander.
Născut în Kentucky, actorul în vârstă de 64 de ani, a povestit într-un interviu recent despre ferma sa din Franța, principala reședință a familiei.
Clooney este implicat în viața comunității și participă la o serie de evenimente. Recent a inaugurat un cinematograf în micul orășel.
Activismul politic nu a fost dat uitării. Clooney a susținut cauza Ucrainei și a criticat vehement deciziile președintelui Trump. În replică, Trump l-a catalogat ”actoraș de mâna a doua”.
George Clooney, actor: „(Reporter: Sunt foarte curioasă să aflu de când ești atât de activ din punct de vedere politic, când a început această combinație între artă și politică pentru tine?)
În 1961, anul în care m-am născut. Dacă ai crescut în perioada în care am crescut eu, la sfârșitul anilor '60, aveam opt ani, era războiul din Vietnam, erau drepturile femeilor, erau mișcările pentru drepturile civile. Dacă nu protestai sau nu vorbeai despre aceste subiecte, atunci nu participai la experiența americană, așa că am fost crescut să pun întrebări. Tatăl meu îmi spunea mereu să provoci oamenii care au mai multă putere decât tine și să îi aperi pe cei mai slabi. Dacă faci asta, câștigi.”
George Clooney s-a mutat în Franța pentru copiii săi
George Clooney a mărturisit însă că decizia de a se muta în Franța a fost luată în primul rând cu gândul la copiii, cărora dorește să le ofere o viață normală, departe de strălucirea de la Hollywood și de paparazzi. Aici, în Provence, se pot reconecta cu natura, ceva ce îi amintește actorului de propria sa copilărie. Pe atunci visa să fugă de la fermă. Acum conduce un tractor și se bucură de liniște. Cei doi copii au acces limitat la tehnologie, telefoanele sunt interzise la cină și trebuie să își facă singuri ordine.
Celebru pentru farsele de pe platourile de filmare, și dincolo de reguli, George Clooney spune că trăiește cea mai bună perioadă a vieții, alături de copii.
George Clooney, actor: „Sunt groaznic, îngrozitor, rău, îmi place. Mă distrez de minune. Știu că fac totul greșit, pentru că fac toate lucrurile care știu că îi vor face pe fiul și fiica mea... să creadă că e amuzant să-ți pui Nutella pe pantofi și să te prefaci că e rahat. Ei vor crede că e amuzant. Eu cred că e amuzant. S-ar putea să nu le meargă prea bine la școală.”
George Clooney, nominalizat la Globurile de Aur
Mutarea în Franța îi priește actorului și când vine vorba despre carieră. George Clooney a fost nominalizat recent la Globurile de Aur pentru cel mai bun actor într-o comedie. Este vorba despre ultima lui producție ”Jay Kelly”. Filmul spune povestea unei vedete de cinema care pleacă în Europa. Călătoria se transformă într-un prilej de reflecție asupra vieții sale personale, și a relației cu copiii. Filmul poate fi văzut pe platforma Netflix.
