Este furtună și pe Marea Neagră, ceea ce a dus la închiderea tuturor porturilor, din cauza vizibilității reduse și a vântului puternic. Institutul Național de Hidrologie a emis un Cod Galben de inundații pentru sudul și sud‑estul țării, vizând inclusiv județele Constanța și Tulcea. Cursurile se vor desfășura miercuri online în toate unitățile de învățământ din județele Galați și Vrancea și parțial în Brăila.
Diana Sobaru, jurnalistă Euronews: În acest moment, termometrul arată un grad Celsius, dar vântul bate extrem de tare și se resimt minus 10 grade Celsius. Sunt rafale care suflă și cu 80 km/h. În aceste condiții, porturile au fost închise pentru că vizibilitatea este redusă, iar valurile sunt destul de mari. La malul mării a bătut vântul foarte tare și a plouat toată noaptea. Încet-încet, precipitațiile au început să se transforme în ninsoare. Avem de-a face cu un episod de iarnă extrem de violent la malul mării.
Meteorologii au transmis că în timpul acestei zile trebuie să ne așteptăm la ninsori abundente, iar Constanța este sub avertizare de cod de vreme severă. Autoritățile avertizează șoferii să nu plece la drum decât dacă au neapărat nevoie.
