În plin cod roșu, mulți oameni dorm în frig, în stradă. În centrele primăriei Capitalei sunt zilnic aduși zeci de oameni fără adăpost. Pentru unii, acesta este momentul de cotitură în viața lor. Pentru alții, doar o pauză, iar apoi se întorc pe străzi.
Poveștile celor care au ajuns să trăiască fără adăpost în București
Domnul Garabet a stat 33 de ani în gara de nord. Este din Constanța și a avut o viață plină de încercări. Într-un final, s-a mutat cu familia în bucurești, însă o boală gravă la plămâni nu i-a mai permis să lucreze.
Simion Garabet, beneficiar al adăpostului:
„Sunt pe drumuri de la Revoluție, am lucrat pe troleibuz în Constanța. Am avut un accident de mașină, între timp am avut o casă naționalizată, tatăl meu a avut-o, de fapt, și au luat-o proprietarii. Am avut și am și copilul. Acum are 36 de ani, e în Anglia. Am rămas fără casă, am venit cu serviciul pe aici, în București. De 33 de veri aștept un tren spre nicăieri, dar au trecut parcă a fost ieri. Trece imediat”.
A apelat pentru prima dată la serviciile adăpostului acum aproape 12 ani. La fel și colegul lui, Nelu, în vârstă de 46 de ani. El învață acum să scrie cifrele de la 1 la 10. A ajuns la centru fără bulletin sau alte acte de identitate.
Nelu Adîr, beneficiar al adăpostului:
„Tata a murit de tânăr, mama a plecat în altă parte și nu ne-a dat de mici la școală și acum e mai greu, adică să te duci la un serviciu. Mi-au pierdut buletinul cu tot cu actele și dânșii de aici mi-au făcut buletin și ce să spun? Eu îi mulțumesc că ne-au ajutat foarte mult. Asta contează foarte mult, ca să ai un sprijin”.
La câteva mese distanță l-am cunoscut și pe Eugen Dănilă, pictor și restaurator de profesie. A ajuns la centrul de asistență socială după ce și-a vândut casa pentru a o ajuta pe sora lui cu bani.
Eugen Dănilă, beneficiar al adăpostului:
„Din păcate, destinul… și sora mea a murit, și cumnatul meu a murit, amândoi în decurs de două luni. După aceea, nu m-am mai putut înțelege cu nepotul meu, care este singurul copil, singurul lor fiu, și am plecat din chirie”.
Eugen este cel care a decorat adăpostul cu lucrările sale.
De ce unii oameni ai străzii refuză adăposturile, chiar și în ger
Cu toate că adapostul este disponibil și pe timp de zi și pe timp de noapte, unii preferă totuși să rămână pe străzi.
Robert Grigoriu, inspector de specialitate DGASMB:
„Ca de fiecare dată, noi îi întrebăm dacă vor măcar să meargă la adăpost, să-și facă un duș, chiar dacă nu vor să rămână peste noapte acolo. Îi întrebăm dacă vor să meargă să facă un duș sau să mănânce. Dar, dacă nu doresc, le acordăm un ajutor punctual. Fiecare are motivele lui. Pot fi legate de adicții sau de faptul că se simt mult mai confortabil aici”.
Angajații Direcției de Asistență Socială vin aproape zilnic la astfel de locații din Capitală și nu numai, le oferă oamenilor străzii o supă caldă și un ceai cald, pentru a fi protejați de vremea rece sau pentru a li se acorda tratament medical de specialitate. Însă, pentru ca aceștia să ajungă la centru, trebuie să respecte o serie de reguli.
Dan Nițuica, coordonator adăpost de noapte:
„Trebuie să nu vii băut, să te speli, să te igienizezi, să respecți regulile din centru, să nu te bați, să nu fur, să nu faci probleme. General pe sezonul rece crește numărul de solicitări. Sunt aseară, de exemplu, am avut 150 de persoane, cumva pe sexe ar fi în medie 30% femei și 70% bărbați”.
În București ar fi aproximativ 1600 de oameni ai străzii.
