Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Cod galben de viscol în mai multe județe din România

Vremea se răcește din nou, susțin specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Temperaturile vor scădea și vor ajunge în unele zone și la minus 10 grade Celsius. În unele regiuni va ninge consistent și se va depune un strat de zăpadă.

Mihaela Iuteș, specialist ANM: Am emis un cod galben ce vizează precipitații însemnate din punct de vedere cantitativ, strat de zăpadă, intensificări ale vântului și viscol. Acestea vor fi semnalate în sudul Olteniei, Muntenia, Dobrogea, precum și în sudul Moldovei. Vor fi precipitații însemnate cantitativ. La început acestea vor fi sub formă de ploaie și lapoviță și trecător ninsoare.

În zona Dobrogei vor fi mai ales ploi, dar din noaptea de marți spre miercuri vor fi numai ninsori. Se vor acumula cantități de precipitații de 25-30 de litri pe metru pătrat și izolat de peste 40 de litri. În aceste zone se va depune un strat de zăpadă în medie de 10-30 de centimetri.În aceste zone și vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de 50-70 de km/h. Va fi viscol și vizibilitate redusă.

A fost emis un cod galben și pentru zona de munte, care vizează intensificări ale vântului, viscol și strat de zăpadă în Carpații Meridionali și de Curbură, acolo unde vor fi viteze la rafale de 70-90 de km/h, viscol, vizibilitate redusă și se va depune strat de zăpadă în medie de 10-20 de centimetri.

Taguri

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE