Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Fără restricții: frații Andrew și Tristan Tate au scăpat de unul dintre cele două dosare deschise în România

Frații Andrew și Tristan Tate sunt liberi într-unul dintre cele două dosare pe care le au deschise în România, după patru ani în care au fost cercetați pentru trafic de persoane, viol și constituirea unui grup infracțional organizat.

Tribunalul București a decis astăzi ridicarea tuturor măsurilor preventive impuse fraților Andrew și Tristan Tate. Așadar, începând de astăzi, aceștia sunt complet liberi, fără absolut nicio restricție.

Pe toată perioada cercetărilor, mai bine de patru ani, frații Tate au fost sub control judiciar.

„Această decizie confirmă ceea ce am susținut constant încă de la început. Dosarul a fost construit pe proceduri profund viciate și pe probe discutabile. Respingerea anterioară a rechizitoriului nu a fost un incident izolat, ci reflectă probleme sistemice în modul în care a fost gestionată această cauză. Hotărârea de astăzi restabilește un principiu fundamental: libertatea nu poate fi restrânsă fără temei juridic solid. După aproape patru ani, instanțele încep să corecteze ceea ce nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată”, a declarat Eugen Vidineac, avocatul fraților Tate.

Anterior, rechizitoriul fusese respins tot în urma invocării unor motive care țin de vicerea procedurilor și probleme în administrarea probelor. Decizia de astăzi vine și în lumina acestor noi evoluții.

Avocatul și cele două părți, Andrew și Tristan Tate, și-au susținut în mod constant în nevinovăția atât în fața instanțelor judecătorești, cât mai ales în social media.

Un efect imediat al deciziei este că statul va suporta costurile judiciare, iar frații Tate nu mai au nicio obligație față de justiția din România.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE