Franța, prima țară UE cu ambasadă în Guyana, țară mică foarte bogată în petrol

Franța a deschis luni o ambasadă în Guyana, devenind astfel prima țară din Uniunea Europeană cu un nivel de reprezentare diplomatică atât de înalt în țara din America de Sud care dispune de cele mai mari din lume rezerve petroliere pe cap de locuitor, informează AFP.

Această nouă ambasadă va înlocui antena diplomatică franceză ce fusese deschisă în septembrie 2023 la Georgetown, capitala aceste țări, a precizat Christophe Lemoine, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe francez, într-un comunicat.

Potrivit purtătorului de cuvânt, „această extindere a rețelei diplomatice franceze în această regiune strategică, situată între Amazonia și bazinul Caraibelor, va contribui la întărirea legăturilor politice, economice și culturale la care Franța aspiră cu țările din zonă”.

Președintele Guyanei aflat la sfârșit de mandat Irfaan Ali și ambasadorul Olivier Plancon „au evocat mizele relației bilaterale”, a declarat o sursă diplomatică pentru AFP, citând dezvoltarea durabilă în contextul economic din Guyana, în creștere puternică după descoperiri majore de resurse petroliere, perspectivele de investiții, de comerț bilateral în foarte multe domenii, printre care energia, agricultura, turismul, serviciile și infrastructura, precum și cooperarea în domeniul securității și al apărării, „într-un context regional de tensiuni și de luptă contra criminalității organizate”.

Acest anunț intevine în timp ce Guyana își alege luni președintele. Acesta va avea dificila sarcină de a administra enorma mană petrolieră a țării, pe fondul tensiunilor cu Venezuela vecină.

Essequibo, o regiune din vestul bogat în petrol și minereuri care constituie două treimi din teritoriul Guyanei, face obiectul unui diferend cu Venezuela, cele două țări confruntându-se asupra trasării frontierei lor.

În martie, secretarul de stat american Marco Rubio s-a deplasat în Guyana pentru a asigura această țară de protecția SUA contra unui eventual atac asupra țării, unde grupul petrolier american ExxonMobil a descoperit în 2015 vaste rezerve petroliere.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE