Regele Marii Britanii, Charles al III-lea, își va încheia vizita în Bermuda prin lansarea oficială a Proiectului Nova, relatează sâmbătă DPA, potrivit Agerpres.
Ce presupune Proiectul Nova
Proiectul Nova este o inițiativă a UK Space Agency, destinată monitorizării deșeurilor spațiale. Regele Charles va vizita amplasamentul unui nou observator UKSA pe insulă și va fi informat în legătură cu inițiativa de instalare a unei rețele globale de telescoape, în cinci locații, care să ajute la urmărirea sateliților vechi și nefuncționali, a treptelor de rachetă și a altor obiecte de pe orbita terestră.
În ultima sa zi în Bermuda, regele va inaugura și noua stație a pazei de coastă Great Bay Coast Guard Station, unde va afla despre munca esențială a Gărzii de Coastă a Regimentului Regal Bermuda în apărarea apelor teritoriale ale insulei și pentru protejarea habitatului marin.
El va asista la demonstrații ale unor noi tehnologii utilizate de regiment: vehicule subacvatice fără pilot și vehicule aeriene fără pilot.
Tinerii din programul Junior Leader vor discuta despre implicarea lor în program și, înainte de plecare, regele va acorda medalii unui număr de cinci membri ai Regimentului Regal pentru angajamentul lor față de protejarea insulei.
- Regele Carol al III-lea al Marii Britanii pleacă însoțit de guvernatorul Bermudelor, Andrew Murdoch, la sfârșitul unei petreceri în grădină la sediul Guvernului din Hamilton, Bermuda, pe 1 mai 2026.
Regele Charles: „Îmi pare nespus de rău că a durat atât de mult!”
Vineri seara, regele a participat la o petrecere în grădină și a transmis: „Mi s-a spus, spre uimirea mea, că este, de asemenea, prima dată în istoria de patru sute de ani a Bermudelor când insulele au primit un Rege domnitor. Îmi pare nespus de rău că a durat atât de mult!”
„Nu mai este nevoie să spun că Bermudele, la fel ca toate Teritoriile de peste mări, sunt un membru foarte prețuit și important al familiei britanice, cu o prietenie la fel de solidă ca această așa-numită Stâncă”, a mai declarat suveranul în timpul unui toast pentru Bermuda, la petrecerea din grădină.
