Schimbare în programul de seară la Euronews: emisiunea “România lui Vitalie” iese din grilă

După patru ani în care l-ați văzut aproape seară de seară în platourile noastre de televiziune, jurnalistul Vitalie Cojocari, realizator al emisiunii România lui Vitalie, își încheie colaborarea cu Euronews România.

Vitalie Cojocari va începe o nouă etapă profesională, în care dorește să dezvolte proiecte de antreprenoriat în mediul digital. „Voi continua să-mi dezvolt comunitatea online. În plus, vreau să dezvolt și produse video pentru online, YouTube, Facebook și alte platforme, unde voi realiza analize politice și socio-economice pe subiecte care au definit constant activitatea mea editorială, dar voi aborda și alte domenii de actualitate”, a declarat jurnalistul.

Euronews România îi mulțumește lui Vitalie Cojocari pentru contribuția importantă adusă în acești ani, pentru profesionalismul și rigoarea analizelor sale, precum și pentru proiectele realizate împreună. Atât echipa de management, cât și colegii din redacție îi doresc succes.

Intervalul orar 19:00–20:00 va fi preluat de o ediție specială, în care, de luni până vineri, alternativ, Arina Delcea și Gabriel Bălașu vor analiza, alături de invitații lor, cele mai importante subiecte ale zilei, iar jurnalul de la 20:00 va fi preluat de Andreea Popa.

Taguri

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5