Lando Norris, pilotul britanic de la McLaren Mercedes, a câștigat primul titlu mondial din carieră. În ultima cursă a sezonului, în Abu Dhabi, Norris a terminat pe locul al treilea, suficient pentru a-și asigura titlul.
Lando Norris a terminat sezonul 2025 de Formula 1 cu 423 de puncte, cu numai două puncte mai mult decât Max Verstappen (421 de puncte). Colegul său de echipă, Oscar Piastri, care a fost și el în cursa pentru titlul mondial, a terminat campionatul cu 407 puncte.
Cursa de la Abu Dhabi a fost câștigată de Max Verstappen, care ar fi avut nevoie ca Norris să termine cursa mai jos de locul 4 pentru a-și adjudeca al cincilea titlu mondial din carieră.
Finalul de sezon a fost unul din cele mai strânse din ultimii ani. Trei piloți au început ultima cursă cu șanse la titlul mondial: Lando Norris, Max Verstappen și Oscar Piastri. Plecat de pe locul al doilea în cursa de duminică, pilotul britanic a fost depășit de coechipierul său, însă avea nevoie să termine pe oricare treaptă a podiumului, pentru a câștiga titlul fără să depindă de ce fac adversarii săi în cursă. Lando Norris a gestionat ineligent restul cursei și a terminat pe locul al treilea, suficient pentru a câștiga primul titlu mondial din cariera sa.
Lando Norris a făcut pasul în Formula 1 în 2019, cu McLaren Mercedes.
