Premierul interimar Ilie Bolojan a explicat că statul român nu poate controla scumpirea carburanților, în afară de a hotărî reducerea accizei. De asemenea, a reiterat că prețurile cresc în toată lumea din cauza conflictelor şi problemelor de logistică.
Aflat într-o vizită luni la Timișoara, Bolojan a evidențiat că sunt două aspecte cu privire la scumpirea carburanților. Unul dintre acestea ține de mecanismul de reducere a accizei, iar celălalt are legătură cu aprovizionarea cu ţiţei şi motorină, proces care nu poate fi influenţat de stat.
Prim-ministrul a precizat că prețurile sunt în creștere nu doar în România, întrucât sunt influențate de tensiunile din Golf și de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, motiv pentru care „companiile îşi iau măsuri de protecţie”.
„Astăzi, ca efect al războiului, există nave care au fost atacate cu drone (în Marea Neagră - n.r.), deci asta înseamnă riscuri pentru transportatori, asta înseamnă costuri de asigurare în plus, asta înseamnă costuri de transport în plus şi toate, într-o formă sau alta, se regăsesc în ritmul de aprovizionare”, a declarat prim-ministrul interimar, potrivit Agerpres.
Bolojan a mai amintit că au fost şi probleme cu transportul de carburanţi pe calea ferată spre vestul ţării, dar care s-au rezolvat în ultimele zile.
„Oricât ne-am dori, nu avem cum să controlăm lucruri care nu pot fi controlate de noi. Nu este doar la noi această situaţie”, a subliniat Bolojan, conform sursei citate.
Totodată, prim-ministrul a evidențiat că scumpirea combustibililor are efect direct şi asupra inflaţiei din România.
