Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Europa se pregătește să contracareze doua criză energetică din ultimii patru ani

Comisia Europeană urmează să prezinte miercuri o serie de planuri ce vizează reducerea taxelor pentru energie electrică, precum și coordonarea alimentării cu gaz a depozitelor naționale în perioada de vară. Executivul comunitar se pregătește să gestioneze efectele războiului din Iran asupra domeniului energiei.

Din proiectele consultate de Reuters reiese că UE va evita, deocamdată, intervențiile majore pe piață, precum plafonarea prețurilor la gaz sau impozitarea profiturilor excepționale ale companiilor energetice – măsuri pe care le-a utilizat în 2022, când Rusia a întrerupt livrările de gaz, iar prețurile au atins niveluri record.

În schimb, Comisia Europeană vrea să modifice normele fiscale ale UE pentru a favoriza energia electrică în detrimentul petrolului și gazelor și pentru a facilita eliminarea taxelor pe energia electrică aplicate industriilor de către Guverne.

UE ar interveni, de asemenea, pentru a coordona demersurile statelor membre de a umple depozitele de gaze în lunile următoare și pentru a face recomandări cu privire la modul în care Guvernele ar trebui să gestioneze posibila penurie de combustibil pentru avioane.

Pentru că depinde puternic de importurile de petrol și gaze, Europa a fost afectată de creșterea prețurilor după închiderea strâmtorii Ormuz, o rută vitală de transport al combustibilului. De asemenea, Iranul a început să atace infrastructura energetică din Orientul Mijlociu.

Prețul de referință al gazului în Europa era marți cu aproximativ o treime mai mare decât înainte de începerea războiului dintre SUA și Israel cu Iranul, pe 28 februarie.

Cu toate acestea, cei mai mari furnizori de petrol și gaze ai UE – Statele Unite și Norvegia – se află în afara Orientului Mijlociu, iar criza din Iran nu a generat încă o penurie de combustibil în Europa. Companiile aeriene au avertizat însă că ar putea apărea o penurie de kerosen în câteva săptămâni.

Oficialii UE au declarat pentru Reuters că răspunsul relativ moderat al blocului reflectă faptul că Guvernele naționale, și nu oficialii de la Bruxelles, controlează multe dintre pârghiile de gestionare a crizei, inclusiv subvențiile și reducerea impozitelor și taxelor naționale.

Planurile Comisiei prezintă modalități neobligatorii prin care guvernele pot oferi „ajutor imediat”, inclusiv solicitarea companiilor de a evita călătoriile cu avionul acolo unde este posibil. Unii oficiali au precizat că răspunsul reflectă, de asemenea, o evaluare conform căreia șocul energetic provocat de război ar putea dura luni de zile, fiind prudent să se amâne, deocamdată, măsurile mai extreme.

Elisabetta Cornago, director adjunct la think tank-ul Centre for European Reform, a explicat că închiderea continuă a Strâmtorii Ormuz „ne-ar putea conduce la un șoc mai grav în ceea ce privește petrolul decât în 2022, un șoc similar în cazul gazelor, dar cred că un șoc mai mic asupra prețurilor la energie electrică”.

Acest lucru se datorează faptului că țările au extins semnificativ producția de energie electrică din surse regenerabile începând cu 2022, a spus ea.

UE a produs 71% din energia electrică din surse cu emisii reduse de carbon, inclusiv surse regenerabile și nucleare, anul trecut, în creștere față de aproximativ 60% în 2022, au arătat datele grupului de reflecție Ember.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE