Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Elicopter al unei televiziuni americane, prăbușit în Los Angeles, în timp ce filma un accident. Sunt cel puțin trei morți

Un elicopter al televiziunii americane KNBC s-a prăbușit în timp ce filma un accident de autobuz soldat cu victime. Tragedia a avut loc în Los Angeles, în cartierul Chatsworth, marți, în jurul orei locale 19:00. Elicopterul a căzut într-o parcare, aproape de niște mașini și între două containere de marfă, după care a izbucnit un incendiu. Au fost distruse patru mașini.

În timpul prăbușirii, elicopterul a continuat să transmită imaginile.

Pompierii, polițiștii și medicii erau deja la fața locului pentru accidentul de autobuz și au anunțat că trei persoane au murit, dintre care una era „un pieton care e afla în parcare”, după cum a precizat Branden Silverman, reprezentant al pompierilor din Los Angeles. O altă persoană a fost transportată la un spital, dar nu a fost comunicată starea acesteia și nici câte persoane se aflau în elicopter.

Administrația Federală a Aviației a precizat că elicopterul era de tip Eurocopter AS350 B2 fabricat în 2004 și identificat drept NewsChopper4.

Specialiștii investighează cauza prăbușirii.

Un martor a declarat că elicopterul a luat foc imediat după ce s-a prăbușit.

„Sunt absolut devastată de pierderea de vieți omenești care a avut loc în această seară în Chatsworth. Gândurile mele se îndreaptă către familiile și cei dragi ai celor pe care i-am pierdut în tragicul accident de autobuz și în prăbușirea elicopterului”, a spus primarul orașului Los Angeles, Karen Bass.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE