Un elev din Constanța a reușit performanța la care visează mii de tineri din întreaga lume: a fost admis la prestigioasa universitate Harvard, cu o bursă completă de peste un million de dolari. Povestea lui nu este doar despre rezultate academice, ci despre curaj, implicare și dorința de a schimba lumea.
Faceți cunoștință cu Robert Cristian Coceangă, elev în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Decebal” din Constanța. Drumul către Harvard a început dintr-o curiozitate pentru statistici și procese electorale. În timp, pasiunea s-a transformat într-un proiect concret, platforma „Politică pentru Toți”, prin care explică pe înțelesul tinerilor mecanismele politice și combate dezinformarea.
„De vreo doi ani am început să lucrez intens, cumva să-mi creez profilul, am avut o comunitate în spate care m-a ajutat. Vreau să studiez în America care m-a susținut și m-a ajutat cumva ca să-mi creez un profil, am mai adăugat și alte activități în acești ani, am reușit să călătoresc pentru activitățile pe care le făceam”, a spus elevul.
Nu doar notele contează. Ce a cântărit decisiv pentru admiterea la Harvard
Tânărul a obținut o bursă completă în valoare de 1,3 milioane de dolari, care îi acoperă toate costurile studiilor. Deși admiterea la Harvard este una dintre cele mai dificile din lume, Cristian spune că nu doar rezultatele la teste au contat, ci povestea lui și modul în care și-a construit parcursul.
„Am călătorit în primul rând în țară pentru Parlamentul European de Tineret, European Youth Parlament dar am fost și în Statele Unite am fost primul român acceptat la Notre Dame Leadership seminars care este unul din cele mai prestigioase programe de vară”, a mai spus tânărul.
Un vis început într-o sală de clasă din Constanța și continuat… la Harvard este o mândrie pentru prietenii și profesorii lui Robert Cristian.
„Am fost super uimiți toți, foarte mândri de el, logic, ne-a luat plânsul de bucurie. Este un American dream (vis american n.red) cum se spune, vezi numai în filme, e ceva fenomenal”, a mărturisit Andreea Rădulescu, colega lui Robert.
„Un copil extraordinar, un copil care se implică, îi place competitivitatea, îi place să lucreze în echipă foarte mult și ne-a bazat tot timpul aproape în toate proiectele a participat, eu spun că suntem așa o mica cărămidă așezată la viitorul lui”, a precizat Liliana Svinarciuc, directoarea liceului Decebal din Constanța.
Din toamnă, Cristian va studia Științe Politice în Statele Unite. Dar își dorește să se întoarcă în România și să contribuie la o societate mai bine informată.
