Ecosistemul din râul Târnava Mică este distrus, în urma inundării Salinei Praid şi din cauza concentraţiei mari de cloruri din apă, a avertizat comisarul şef al Gărzii de Mediu Mureş, Annamaria Szekely. După oprirea poluării, va fi nevoie de zeci de ani pentru ca acest ecosistem să-și revină, estimează specialiștii.
„Ecosistemul este practic distrus la această oră. Cel puţin pe partea până la Bălăuşeri, nu prea mai trăieşte absolut nimic şi probabil şi mai jos este foarte, foarte afectat, dacă nu distrus. Noi am fost pe teren în fiecare zi, nu mai mişcă practic nimic. Noi n-am văzut mişcare pe Târnavă, monitorizări în foarte multe puncte, nici nu ştiu în câte puncte, nimic. În cât timp şi-ar putea reveni în cazul în care se stopează complet evacuările de sare? Atunci vorbim de zeci de ani (...) Fauna o să-şi revină în momentul în care are o floră. Flora o să revină în momentul în care microbiologic suntem stabili”, a declarat şefa Gărzii de Mediu Mureş, Annamaria Szekely, potrivit Agerpres.
Avertismentul Gărzii de Mediu Mureș: „Recomandăm populaţiei să nu consume peştii sub nicio formă”
Șefa Gărzii de Mediu Mureş a precizat că apa Târnavei Mici are o turbiditate ridicată, motiv pentru care la începutul săptămânii, s-a putut vedea fundul râului, precum şi peştii morţi.
„Situaţia, din păcate, este neschimbată. Apa are iarăşi turbiditate foarte mare. Noi, luni, am avut o zi în care am putut să vedem fundul albiei şi am văzut peştii morţi. Deocamdată n-au apărut la suprafaţă (...) În momentul de faţă, salinitatea conservă peştii. Momentan, problema de sănătate publică este contracarată de salinitate. Recomandăm populaţiei să nu consume peştii sub nicio formă. În momentul în care o să apară la suprafaţă, o să fie deja în stare de descompunere avansată şi vor mirosi", a mai spus Annamaria Szekely, potrivit sursei citate.
Pompierii asigura apa pentru locuitorii din zonele afectate de inundații
În ultimele zile, apa potabilă și cea menajeră a fost furnizată populației din localitățile afectate de inundații cu ajutorul pompierilor, inclusiv cu cisterne venite de la alte judeţe.
„La nivelul localităţilor afectate, în medie, au fost distribuiţi undeva la 1.200mc/zi, cantităţile diferă de la o zi la alta, dar foarte puţin. Sperăm ca în continuare să putem face faţă solicitărilor şi să nu fie probleme, astfel încât toată lumea să beneficieze în mod echitabil atât de apă potabilă, cât şi de apă menajeră. Totodată, continuă activitatea de distribuţie prin primării a apei potabile îmbuteliate către persoanele vârstnice, copii, bătrâni, persoane care nu se pot deplasa singure în vederea preluării apei potabile”, a precizat prim adjunctul inspectorului-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş, colonel Cristian Buhăianu.
Directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Mureş, dr. Iuliu Moldovan, a precizat că instituţia continuă monitorizarea izvoarelor şi fântânilor publice din zona afectată, valorile fiind în limite normale.
În plus, zilnic este monitorizată activitatea Spitalului Municipal Târnăveni, unde nu s-au înregistrat probleme din cauza apei potabile şi menajere.