Echipe de specialiști ai Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații continuă cercetările, vineri, în zona blocului din Galați unde s-a prăbușit o dronă.
Potrivit unui comunicat al MApN, citat de Agerpres, din primele informații rezultă că toată încărcătura dronei de tip Geran 2, de proveniență rusească, a explodat la momentul impactului.
Drona, identificată pe radar și apoi, pierdută
Ministerul a precizat că drona a fost descoperită în jurul orei 1:50 dimineața, la 19 kilometri de localitatea Reni. Radarul a pierdut-o, șase minute mai târziu, după zece kilometri parcurși în spațiu aerian al României.
MApN susține că era greu de spus în acel moment dacă drona era una de atac, kamikaze, așa cum s-a și dovedit, de altfel, sau una „de înșelare”, pentru ca piloții de pe avioanele ridicate să poată lua o decizie. De asemenea, exista riscul ca populația să fie afectată.
În orice caz, nu a fost vorba despre un atac.
Pe de altă parte, știm deja că alertele antiaeriene în regiunea Odesa au început încă de joi sera, ora 21.00. Iată-le pe cele emise de Ucraina pentru localitățile din apropierea graniței cu România.
Tatarbunar – 21:51, 22:02, 24:35, 24:42, 07:21
Chilia – 24:19, 24:27, 01;26, 01;36
Catlabug – 24:27, 01:26, 02:43
Ismail – 24:27,
Vilcovo – 24:46
Bolgrad – 01;26, 01;34
Reni 01:44; 01:55, 02:10, 02:30
Alfel, cele două persoane rănite, în urma incidentului au fost transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați, a precizat sursa citată.
„Ministerul Apărării Naționale condamnă ferm acțiunile iresponsabile ale Federației Ruse și subliniază că acestea reprezintă o nouă provocare la adresa securității regionale și a stabilității în zona Mării Negre. Astfel de incidente demonstrează lipsa de respect a Federației Ruse față de normele de drept internațional și pun în pericol nu doar siguranța cetățenilor români, ci și securitatea colectivă a NATO”, se mai arată în comunicatul citat de Agerpres.
