Scandalul Epstein se transformă într-un veritabil război politic în Statele Unite. Trump a cerut procurorului general și FBI să deschidă o anchetă privind implicarea în scandal a fostului președinte democrat Bill Clinton și a unuia dintre finanțatorii partidului democrat. În plus, liderul de la Casa Albă i-a retras sprijinul politic uneia dintre cele mai vechi aliate, după ce aceasta a cerut publicarea dosarului referitor la Jeffrey Epstein, miliardarul condamnat pentru trafic de minore.
Dosarul Epstein: Democrați anchetați, la ordinul lui Trump
Pam Bondi, procurorul general, care este și ministrul Justiției, a precizat că l-a desemnat pe procurorul federal din Manhattan să conducă ancheta judiciară cerută de președintele american. Deși în dosarele Epstein apar numele mai multor personalități, fostul președinte american Bill Clinton și ceilalți democrați numiți de Trump nu au fost acuzați de abuz sexual de niciuna dintre victimele rețelei care trafica tinere. Lunile trecute, soții Clinton au fost convocați și la comisia specială din Congres. Zilele trecute, democrații din Camera Reprezentanților au publicat e-mailuri în care era menționat Trump. Democrații au susținut că documentele arată că actualul președinte știa despre fetele abuzate.
Reporter: Ce a vrut să spună Jeffrey Epstein în e-mailurile sale când a afirmat că știați despre fete?
Donald Trump, președintele SUA: Nu știu nimic despre asta. Dacă s-ar fi știut, ar fi anunțat asta cu mult timp în urmă. Întrebarea este ce a vrut să spună când a petrecut tot timpul cu Bill Clinton, cu președintele Universității Harvard, pe care îl cunoașteți, Larry Summers, sau cum îl cheamă, și cu toți ceilalți oameni cu care a petrecut timp. Jeffrey Epstein și cu mine am avut o relație foarte proastă mulți ani. Dar el a văzut și un punct forte în faptul că eram președinte. Așa că și-a dictat câteva notițe lui însuși. Fiți serioși. Trebuie să aflați ce știa el despre Bill Clinton, despre rectorul de la Harvard.
Ruptură în MAGA
Scandalul a generat o primă ruptură majoră și în interiorul mișcării MAGA. Una dintre cele mai vocale figuri și o suporteră frenetică a lui Trump, Marjorie Taylor Greene, a criticat în mod deschis modul în care președintele a gestionat afacerea.
Parlamentara a mai spus că scandalul politico-judiciar afectează puternic imaginea Casei Albe și a vorbit despre modul în care documentele din dosar ar trebui să fie făcute publice.
„Maggie Nebuna nu face decât să se plângă”, a reacționat președintele american. Trump a mai anunțat că îi retrage sprijinul politic și că va susține un alt candidat la alegerile parlamentare de la jumătatea mandatului, care vor avea loc anul viitor.
Scandalul a făcut victime și peste ocean. Acuzat că a abuzat una dintre victime, fratele regelui Charles, Andrew, a rămas fără titlul de prinț, fără gradele militare și fără reședința regală.
Săptămâna viitoare, Camera Reprezentanților, care este controlată de republicani, ar trebui să decidă dacă dă publicității dosarul Epstein. De patru luni, votul a fost blocat de liderul republican al camerei.
