Într-o conferință de presă susținută împreună cu președintele Argentinei, Javier Milei, Donald Trump a vorbit și despre războiul dintre Rusia și Ucraina. Președintele american a spus că Vladimir Putin trebuie să înceteze neapărat războiul pentru că „a pierdut un milion și jumătate de soldați”, conform Swedenherald.
Liderul de la Casa Albă nu a dat alte detalii, dar probabil s-a referit nu doar la morți, ci și la răniți. În orice caz, cifra este una impresionantă și, cu toate că nu e confirmată din surse independente sau alternative, reprezintă totuși un număr imens.
Donald Trump: „Rusia a pierdut un milion și jumătate de militari”
„Vladimir și cu mine am avut o relație foarte bună, probabil că încă o avem. Nu înțeleg de ce continuă acest război, care i-a adus atâtea probleme. Trebuie să pună capăt acestei situații. Știți, în Rusia sunt acum cozi lungi la benzinării. Cine ar fi crezut asta? Dintr-o dată, economia se va prăbuși", a mai spus Trump.
Dincolo de punerea la îndoială a veridicității celor spuse de Trump, trebuie avut în vedere și faptul că, în calitatea sa de cel mai puternic om al lumii, se presupune că el este și printre persoanele cel mai bine informate, cu toate că pot exisa speculații cu privire la o eventuală exagerare voită a acestei cifre.
Până acum, estimările treceau oricum de un milion. Amploarea exactă a pierderilor suferite de ruși în Ucraina este dificil de verificat. Potrivit unei analize publicate în septembrie de site-ul rus Mediazona, care activează din exil, dar și unei alte analize a BBC, au fost identificați foarte clar peste 130.000 de soldați ruși uciși.
Armata ucraineană susține că peste 1,1 milioane de militari ruși au fost „eliminați” în război. Termenul „eliminați” se referă atât la cei uciși, cât și la cei răniți care nu se mai pot întoarce pe câmpul de luptă.
Declarațiile lui Trump vin cu puțin timp înainte de o nouă întâlnire a sa cu Volodimir Zelenski, eveniment programat pentru vineri, în SUA. Atunci ar urma ca cei doi lideri să discute și despre temutele rachete Tomahawk, care ar putea ajunge în Ucraina. De altfel, chiar Trump a pronunțat acest cuvânt, după ce mai mulți specialiști au făcut referire la acest subiect.
„Vor ca rachetele Tomahawk să se îndrepte spre ei? Nu cred. Cred că voi discuta cu Rusia despre asta. S-ar putea să le spun: Uitați, dacă acest război nu se va încheia, voi trimite rachete Tomahawk”, a declarat Trump, în urmă cu câteva zile.