Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Diplomatul George Miloșan, despre riscul declanșării unui conflict în Orientul Mijlociu: ”Depinde foarte mult de cum se va comporta Israelul în Gaza”

Declanșarea unui conflict generalizat în Orientul Mijlociu depinde de modul în care Israelul gestionează războiul din Fâșia Gaza împotriva grupării Hamas, a explicat diplomatul George Miloșan. Invitat în studioul Euronews România, analistul de politică externă a explicat că puterile occidentale, mai ales Statele Unite, vor ca Israelul ”să își schimbe complet registrul de acțiune” în Fâșia Gaza.

În direct la Euronews România, George Miloșan a vorbit și despre atentatul din Iran, revendicat de Statul Islamic, atacuri în care au fost ucise peste 80 de persoane și aproape 300 rănite.

”Faptul că ISIS a revendicat atentatul este un moment important mai ales că ISIS nu a comis atentate până acum în Iran și atentate prea multe în Iran nu au fost. Iranul nu este o țară care să lupte mult împotriva terorismului intern, nu are o structură de acest tip foarte performantă. Este mai degrabă care se apără în interior nu atât de teroriști, cât de minoritățile care sunt acolo”, a explicat analistul de politică externă.

Atentatul din Iran, comis într-o zonă în care gruparea al-Qaida are încă o structură importantă

”ISIS a revendicat într-adevăr atentatul, dar a avut loc într-un oraș din sud-estul țării unde populația este majoritară balucii. Fac parte dintr-o provincie care se desparte și în Pakistan și în Iran. Se numește Belucistan. În Belucistan este o structură foarte puternică a al-Qaida încă rămasă în picioare.

Nu cred că revendicarea va duce la modificări semnificative în ceea ce privește politica Iranului. Cei care strigă pe străzi împotriva Israelului și SUA sunt mai degrabă cei care s-au simțit lezați că pe teritoriul lor a fost un atentat și strigă ce au fost învățați de atâta amar de vreme.

Probabil așa cum se întâmpla în timpul comunismului nostru, strigătul acesta nu vine din partea populației, ci a celor care au fost în mod natural aduși în față să facă ceva și să strige ceva”, a afirmat George Miloșan, la Euronews România.

Diplomat: Nici SUA și nici Israelul nu sunt originea acestor atentate din Iran

E evident că nici SUA și nici Israelul nu sunt originea acestor atentate. Însă există voci care spun că în spatele ISIS ar fi aceste două țări. E un paradox pe care nimeni nu l-ar crede, însă sunt destui care spun asta. În primul rând, a spus-o liderul grupării Hezhollah din Liban.

Nu vorbește prea mult, dar când vorbește ar trebui să se aștearnă puțină teamă în jur. Faptul că Iranul, conducerea milițiilor nu a evidențiat în mod cert un obiectiv al răzbunării, înseamnă că va dura până când își vor stabili acel dușman. Nu va fi foarte mult de așteptat.

Nu au făcut-o acum, pentru că trebuie să gândească foarte bine cum ar putea introduce în această ecuație atât Israelul, cât și Statele Unite”, a mai menționat diplomatul.

George Miloșan, despre un conflict în Orientul Mijlociu: ”Situația din Gaza este cea care va da tonul”

”Nu cred că va fi un conflict generalizat în Orientul Mijlociu în perioada următoare, care înseamnă câțiva ani. Depinde foarte mult de cum se va comporta Israelul în Gaza în următoarele luni.

Se vede că puterile occidentale, în special SUA, doresc ca așa ceva să nu se întâmple și doresc foarte mult ca Israelul în Gaza să își schimbe complet registrul de acțiune.

În câteva zile, secretarul de Stat american va fi în Orientul Mijlociu (...) În mod cert, printre multe aspecte printre primează chestiunea din Gaza, problema izbucnirii unui conflict în zonă va fi abordată, dar este greu de conceput că în acest moment se va întâmpla așa ceva sau se vor crea premisele.

Situația din Gaza este cea care va da tonul. Sunt 2,3 milioane de oameni care suferă în Gaza după ce au suferit câteva mii de persoane în Israel. Sunt în continuare rude ținute ostatice”, a afirmat diplomatul.

Israelienii ar vrea transferarea palestinienilor în Chile: ”Chestiunea cu aceste milioane de oameni ar putea genera până la urmă un conflict”

”Acum câteva zile, doi miniștri israelieni au găsit o soluție rapidă în ceea ce privește populația din Gaza, aceea de a fi transferată în altă țară. S-a ajuns până acolo încât să se creadă că ar putea să plece chiar în Chile, unde există o mare comunitate palestiniană. Sunt 400.000 de palestinieni în Chile.

Lumea nu vorbește despre palestinienii care sunt în America Latină, nu de cei din Iordania.

Îmi spunea cineva: parcă îi vedem pe sud-americanii care vin în America, așa o să-i vedem pe arabii care pleacă din Gaza.

Chestiunea cu aceste milioane de oameni ar putea genera până la urmă un conflict. Sunt 22.000 de morți. Sunt și Armata israeliană câteva sute de morți. Toate lucrurile astea, în mod natural, că vor avea nevoie de suprimare în sens politic, diplomatic și militar.

Nu cred că vor conduce la un conflict generalizat. Un conflict generalizat în Orientul Mijlociu nu dorește nici Iranul pentru că este aproape imposibil să se mențină în structura actuală dacă ar iniția un asemenea conflict.

Singura țară care ar păți ceva ar fi Libanul, dar Libanul este atât de pățit de-a lungul istoriei încât atâta mai lipsește un conflict.

Armata israeliană și-a schimbat modul de acțiune în Gaza, în sensul că se orientează chirurgical spre șefii acestor structuri militare. Găsind soluția de a decapita Hamas, cred că soluția asta vine din exterior și Netanyahu a trebuit să o accepte, pentru că altfel, mergând pe ideea de a anihila 50.000 de oameni cât reprezintă Hamas în acest moment, după ce nu mai sunt în viață 22.000 de persoane, dintre care nu se știe câți sunt militanți Hamas, probabil că este un număr destul de redus”, a concluzionat el.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE