Celebrul actor premiat cu Oscar, Cuba Gooding Jr., este în aceste zile la București. A vizitat șantierul viitoarei Clinici de Psihiatrie Pediatrică de la Obregia și a anunțat că se va implica personal în strângerea de fonduri necesare finalizării noii clinici.
Investiție majoră în psihiatria pediatrică
Lucrările pentru noua clinică au început oficial în octombrie 2025, înlocuind o secție care funcționa într-o clădire veche de peste 100 de ani, cu condiții improprii.
Noua construcție va avea patru etaje, o suprafață de peste 2.500 de metri pătrați și o investiție estimată la aproximativ 16,5 milioane de euro.
Dacă proiectul decurge conform planului, inaugurarea ar urma să aibă loc în 2028.
În timpul vizitei sale, actorul va fi gazda unui eveniment dedicat strângerii de fonduri pentru acest proiect. El a subliniat importanța sprijinirii copiilor și a evidențiat rolul comunității globale:
„Am văzut că românii sunt deschiși, calzi și prietenoși. Iar noi nu suntem nimic fără viitorul nostru, așa că atunci când am auzit că el construia acest proiect și strânsese aproape 4 milioane de dolari, dar avea nevoie de 16 milioane, i‑am spus: Arată‑mi banii.
Trebuie să facem ceva pentru copii, pentru că, indiferent de țară, știm cu toții că internetul poate aduce multe lucruri rele. Dar unul dintre lucrurile bune este că ne-a adus împreună ca o națiune globală”, a declarat acesta.
Inițiatorul proiectului, Codin Maticiuc, a explicat de ce a fost necesară construirea unei clădiri noi.
„Am fost chemat să renovez. Vedeți, este o clădire de 104 ani. Inițial doar renovam, înainte să ne apucăm de construit. Am intrat, am văzut și mi s-a părut imposibil de renovat. Nu puteam construi băi în interior, acestea ar fi trebuit să rămână pe hol. Am văzut niște lucruri care m-au impresionat și atunci am spus: «eu pot să construiesc aici»”, a declarat Codin Maticiuc.
Vizita marchează revenirea lui Cuba Gooding Jr. în România după aproximativ 15 ani. În 2011, actorul a filmat aici pelicula One in the Chamber. El este cunoscut pentru roluri din filme precum Jerry Maguire (pentru care a câștigat Oscarul în 1997), Men of Honor, Pearl Harbor sau A Few Good Men.
