Prezența aeronavelor militare americane în România a stârnit atenția experților și oficialilor din domeniul securității.
Fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu explică semnificația strategică a acestei desfășurări și impactul asupra capacității defensive a țării.
„Din punct de vedere militar reprezintă o etapă esențială în sprijinul SUA, în ceea ce privește operațiunea pe care o desfășoară în Orientul Mijlociu, interesele sunt bilaterale din multe perspective. Iată că realitatea ne confirmă acest lucru, din punct de vedere al semnalului, în egală măsură e extrem de important pentru România, pentru că practic, o bază defensivă se consideră a fi cât se poate de utilă și conformă unor necesități strategice ale SUA aici în România.
Deci practic se întărește întregul sistem defensiv al României, adică un avanpost. Atât în ceea ce privește războiul din Ucraina cât și din Orientul Mijlociu, pentru că diversele capacități tehnice defensive într-adevăr de urmărire și de sprijin în zbor a resursei aeriene americane, în mod categoric acoperă o zonă care merge din partea de nord, Rusia, Ucraina și coborând spre Orientul Mijlociu.
Și semnalul politic e unul important care contează în această perioadă”, a declarat Cristian Diaconescu.
Experții consideră că poziția României ca gazdă a acestor avioane întărește cooperarea cu Statele Unite și consolidarea capacităților de monitorizare și sprijin aerian pe flancul estic al Europei, într-un context de tensiuni crescute la granița estică și în Orientul Mijlociu.
