Premierul Ilie Bolojan a propus, luni, în şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL, ca la data de 29 ianuarie Guvernul să-și asume răspunderea în fața Parlamentului în cazul proiectului de lege privind reforma administraţiei și a pachetului de măsuri destinate relansării economice. Acesta va fi definitivat până la 26 ianuarie, cu ajutorul tuturor partenerilor din coaliţie.
Biroul Politic Naţional al PNL s-a întrunit luni în prima şedinţă din anul 2026, pentru a discuta temele de pe agenda curentă a guvernării. În acest context, premierul Ilie Bolojan, care este și președintele PNL, a prezentat în fața conducerii partidului pachetul pentru reforma administraţiei publice centrale şi locale, precum şi calendarul propus pentru adoptarea bugetului de stat pe anul 2026, se arată într-un comunicat al Partidului Naţional Liberal.
Bolojan a vorbit despre şedinţa coaliţiei de guvernare, în care s-au agreat ultimele detalii în privinţa reformei administraţiei publice centrale şi locale, inclusiv reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal.
„Forma agreată în coaliţie este foarte apropiată de forma proiectului de lege de pe site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, iar premierul Ilie Bolojan a propus ca pe data de 29 ianuarie 2026 să fie angajată răspunderea Guvernului în faţa Parlamentului pentru acest proiect de lege. De asemenea, în aceeaşi zi, Guvernul îşi propune angajarea răspunderii în faţa Parlamentului şi pe un pachet de măsuri pentru relansare economică, a cărui formă va fi definitivată până pe 26 ianuarie, cu contribuţia tuturor partenerilor din coaliţie", notează sursa citată.
Când va fi adoptat bugetul României pentru 2026
Bugetul de stat pe 2026 ar urma să fie adoptat în a doua jumătate a lunii februarie.
„În privinţa bugetului de stat, în urma discuţiilor tehnice cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor şi ţinând cont de paşii premergători care mai trebuie făcuţi, se are în vedere adoptarea bugetului de stat pe 2026 în a doua jumătate a lunii februarie. Premierul şi liderul Partidului Naţional Liberal a precizat că unul dintre obiectivele majore ale acestui an este absorbţia fondurilor PNRR”, au mai precizat reprezentanții PNL.
De asemenea, Bolojan a arătat că a fost înființat un grup de lucru pe tema preocupării reprezentanţilor administraţiei publice locale în privinţa bugetelor locale şi a transferurilor de sume pentru echilibrare bugetară de la nivel central la nivel local.
