Prima ședință a Coaliției din acest an s-a încheiat. PSD susține că s-a convenit ca în pachetul 3 să fie incluse anumite măsuri de relansare economică. Pachetul va fi spart în bucăți ca să nu fie risc să pice la CCR.
Liderii PSD, PNL, USR și UDMR au discutat mai bine de două ore la Palatul Victoria, în prima ședință a coaliției de guvernare din 2026 și la mai bine de o lună de la ultima întâlnire pe care aceștia au avut-o în format extins.
S-a agreat ca în proiectul privind pachetul 3 de măsuri prin care premierul Ilie Bolojan își va angaja din nou răspunderea în fața Parlamentului să fie incluse și anumite măsuri de relansare economică, spun surse apropiate taberei social-democrate.
Cel mai probabil, se va apela la metoda folosită și la pachetul 2 atunci când premierul și-a angajat răspunderea separat, asupra mai multor legi, mai exact asupra a cinci proiecte. În acest mod, nu și-a angajat răspunderea asupra unui singur proiect mamut care ar fi fost mai vulnerabil în fața controlului Curții Constituționale.
Surse politice susțin că ar urma să se aplice aceeași metodă și de această dată.
Rămâne de văzut ce măsuri privind relansarea economică va agrea premierul să includă din oferta PSD. De asemenea, pentru legea bugetului de stat pentru 2026 se va forma un grup de lucru separat în care vor fi atât reprezentanți ai partidelor, cât și specialiști de la Ministerul Finanțelor și mai mulți reprezentanți ai Primăriilor din România, cel puțin, ale marilor orașe, în condițiile în care au fost majorate impozitele de la 1 ianuarie.
Guvernul ar vrea să-și asume răspunderea în cazul pachetului 3 de măsuri
Foarte mulți aleși locali se tem că foarte mulți din acești bani ar putea să ajungă mai degrabă la bugetul de stat decât să rămână la nivel local, motiv pentru care oamenii nu ar putea să vadă cum sunt folosiți banii pe care i-au achitat de la 1 ianuarie. Vorbim despre majorări ale impozitelor de la până 70% în unele cazuri.
Rămâne de văzut care va fi calendarul pentru angajarea răspunderii pentru acest al treilea pachet în care ar trebui include, de exemplu, reforma administrației publice, un proiect prin care s-ar desființa până la 13.000 de posturi din aparatul de stat.
De asemenea, ar trebui să vedem o reducere a cheltuielilor cu anvelopa salarială, cu bugetul pentru salarii. Ar putea apărea chiar mai multe concedieri sau reduceri de salarii pentru unii dintre bugetari.
