Un cutremur cu magnitudinea 7,4 a lovit sudul Filipinelor. Alerta de tsunami, ridicată la câteva ore după seism

Centrul de alertă pentru tsunami din Pacific (PTWC) a ridicat vineri alerta de tsunami emisă pentru Filipine, Palau și Indonezia, la câteva ore după ce un cutremur cu magnitudinea 7,4 a lovit sudul Filipinelor, informează AFP.

'Acest seism nu mai prezintă risc de tsunami', a declarat centrul într-un comunicat.

Cutremurul s-a produs la circa 20 de kilometri în largul orașului Manay, de pe insula Mindanao (sud), la ora locală 09:43 (01:43 GMT), potrivit Serviciului geologic al Statelor Unite (United States Geological Survey - USGS).

Institutul filipinez de vulcanologie și seismologie avertizase că este așteptat un 'tsunami distructiv', 'cu valuri de o înălțime capabilă să pună vieți în pericol' pe coasta de est a arhipelagului.

Locuitorii din zonele de coastă vizate fuseseră îndemnați insistent de autorități să evacueze.

Diana Lacorda, o polițistă, a declarat pentru AFP că provincia în care se află Manay se așteaptă la pagube.

'Paharele noastre de pe masă se mișcau și cădeau', a relatat ea, adăugând că liniile electrice și de comunicații au fost întrerupte și că autoritățile nu pot, deocamdată, evalua eventualele daune în anumite zone.

Christine Sierte, o profesoară în orașul Compostela, din apropiere de Manay, a declarat pentru AFP că se afla într-o ședință când au început puternicele mișcări seismice.

'La început a fost foarte lent, apoi s-a intensificat (...) A fost cel mai lung moment din viața mea. Nu am putut ieși imediat din clădire pentru că mișcările erau prea violente', a explicat ea.

'Tavanele unor birouri s-au prăbușit, dar, din fericire, nimeni nu a fost rănit', a adăugat profesoara, menționând însă că unii dintre cei aproximativ 1.000 de elevi ai școlii 'au avut atacuri de panică și dificultăți de respirație'.

Kath Cortez, o jurnalistă din Davao, oraș aflat la circa o sută de kilometri de Manay, a declarat pentru AFP că a observat fisuri în pereții casei sale.

'Am fost surprinsă de intensitate. Tocmai mă trezisem și eram pe punctul de a face duș', a povestit ea, adăugând că membrii familiei au fugit afară din locuință.

Acest cutremur are loc la doar 11 zile după un alt seism puternic care a lăsat în urmă 74 de morți și circa 72.000 de sinistrați pe insula centrală Cebu.

Taguri

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE