Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Cum va acționa agenția de rating S&P dacă guvernul Siegfried Mureșan va pica la vot: „E greu să explici chestiile astea”

Siegfried Mureșan este convins că va aduna cele 233 de voturi necesare pentru ca guvernul pe care îl propune să fie acceptat în Parlament. Însă calculele arată că este aproape imposibil.

Apogeul scandalului se întâmplă exact când ultima dintre cele trei agenții de rating, S&P, se pregătește să acorde calificativul României. O va face pe 2 octombrie, însă până atunci va avea loc votul în Parlament.

În această situație, dacă guvernul Mureșan nu trece, ce se întâmplă cu situația economică a României și cu evaluarea S&P? Răspunsul a încercat să-l dea analistul economic Adrian Negrescu, la Euronews România.

Agenția Standard&Poor's (S&P) ar putea menține România în aceeași categorie

Adrian Negrescu, analist economic: „Eu aș prefera să ignore votul, să îi ducem undeva unde să nu vadă ce se întâmplă în Parlament, pentru că veștile nu sunt deloc bune, măcar din perspactiva numărării voturilor care sunt în momentul de față. Sper să nu ia în calcul această situație și sper să ia în calcul ceea ce le-au spus Nazare, președintele țării, că, până la urmă, vom avea și noi un guvern.

Faptul că pe scena politică există în continuare această luptă electorală nu afectează fundamentele economiei. E greu să explici chestiile astea în condițiile în care vedem cursul euro la un nivel record, istoric, vezi carburanții la niște niveluri cum n-am mai văzut în România, vezi prețul gazului și al energiei cum cresc mai mult decât în alte țări. Ceea ce arată că nu avem o guvernare focusată pe dimensiunea economică.

Sper să nu ia în calcul acest lucru și cred că se va întâmpla acest lucru. Știți de ce? Pentru că există și istoricul celorlalte două agenții de rating, Fitch și Moody's, care ne-au menținut în zona rcomandată investițiilor și avertizîndu-ne că, dacă în următoarele câteva luni, probabil până în primăvară, nu ne facem treaba, adică măcar să avem un guvern cu un plan concret de măsuri care să relanseze economia, la un moment dat s-ar putea să ajungem în junk. Iar dacă vom ajunge în junk, din păcate, singurii care ne vor scoate vor fi cei de la FMI.”

Avertismentul unor specialiști este că țara noastră ar urma să fie retrogradată la categoria junk, adică cea nerecomandată investițiilor, în cazul în care guvernul nu va trece.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE