Anul școlar 2025-2026 aduce schimbări importante în sistemul burselor școlare: mai multe categorii de burse au fost eliminate, iar elevii vor putea primi doar trei tipuri de sprijin financiar – bursă de merit, bursă socială și bursă tehnologică.
Decizia Ministerului Educației vine pe fondul restrângerilor bugetare și al dorinței de simplificare, însă ridică semne de întrebare privind impactul asupra elevilor care până acum beneficiau de burse de excelență olimpică sau de reziliență.
- Ministrul Educației, către un student nemulțumit de tăierea burselor: „Nu vreau să vă supăr, dar cumva poate că m-aș gândi să îmi iau un job part-time”
- Mai puține burse pentru elevi din toamnă. Daniel David: „Dacă nu implementăm aceste măsuri nu vom putea acoperi salariile și bursele până la sfârșitul anului”
Cele trei tipuri de burse care se vor acorda
În anul școlar 2025-2026, sistemul românesc de burse școlare va fi simplificat. Conform Ministerului Educației și Cercetării, vor fi acordate doar trei tipuri de burse:
- Bursa de merit
- Bursa socială
- Bursa tehnologică
Alte categorii precum bursele de excelență olimpică I și II și cele de reziliență nu vor mai fi acordate din considerente bugetare.
Câți bani vor primi elevii care vor beneficia de burse școlare
Sumele stabilite prin metodologia în vigoare sunt:
- Bursa de merit: 450 lei/lună
- Bursa socială: 300 lei/lună
- Bursa tehnologică: 300 lei/lună
Cum se vor acorda bursele școlare
Ce elevi vor primi bursa de merit
Bursa de merit se acordă astfel:
- Elevilor de gimnaziu, liceu și învățământ profesional (inclusiv dual).
Se oferă celor care au media generală ≥ 9,00 și se află în primii 15% din elevii clasei. Dacă mai mulți elevi au media egală cu ultimul eligibil, se pot aplica criterii specifice decise de școală.
- Pentru clasa a V-a: se ia în calcul media primelor două intervale de curs, iar pentru clasa a IX-a: media de admitere (pentru profiluri vocaționale – artistic, sportiv, teologic, militar – se utilizează media finală de admitere după reglementările specifice).
- Bursa se acordă automat, la propunerea profesorului diriginte, fără cerere scrisă.
- Dacă un elev acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună, dreptul la bursă este suspendat pentru luna respectivă.
Ce elevi vor primi bursa socială
Bursa socială este destinată elevilor din medii vulnerabile sau cu nevoi speciale, cum ar fi:
- Elevi din familii cu venituri reduse, sub pragul de incluziune socială;
- Elevi cu dizabilități, afecțiuni cronice sau oncologice, dar și cei școlarizați prin „Școala din spital” sau la domiciliu, pentru perioade mai lungi de 4 săptămâni;
- Elevi orfani sau aflați sub măsuri de protecție;
scopul este susținerea participării la învățământ și prevenirea abandonului școlar. - Această bursă se poate cumula cu bursa de merit și cu cea tehnologică
Ce elevi vor primi bursa tehnologică
Bursa tehnologică este rezervată elevilor din învățământul profesional (inclusiv dual). Ea are un cuantum lunar de 300 lei.
- Se acordă în contextul punerii în valoare a colaborării dintre școală și mediul economic.
- Poate fi cumulată cu bursa de merit și cu bursa socială