Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Cum ne afectează trecerea la ora de vară. Specialist: Apare și riscul de infarct, 3 zile după această schimbare

Am avut cea mai scurtă noapte din an. România a trecut la ora de vară. Medicii sunt de părere că schimbarea orei vine cu o serie de influențe negative asupra organismului. Printre cele mai frecvente se numără lipsa somnului și depresia.

Ora de vară este practicată în statele Uniunii Europene până în ultima duminică a lunii octombrie. Ea a fost introdusă în România, pentru prima dată, în 1932 și s-a aplicat timp de șapte ani. Ulterior, până în 1979 s-a renunțat la această practică, însă a fost reintrodusă din 1997. Părerile oamenilor sunt împărțite cu privire la schimbarea orei.

Ce spun oamenii

”Ar fi trebuit nici să nu se fi schimbat vreodată. Odată ce fusul orar este schimbat, organismul reacționează. Totuși unii spun că se bucură că ziua este mai lungă. Ei, da. Ce se câștigă dimineața, se pierde seara, ca lumină, că. Nu-i niciun câștig, din punctul meu de vedere”.

”Eu, la vârsta mea, la mine nu contează, dar la tineri, cei care merg la serviciu, elevii la școală.”

”Pe mine nu mă deranjează chiar deloc. Chiar săptămâna asta m-am antrenat. M-am antrenat pentru treaba asta și mi se pare ok, mai antrenant. Ziua se mai mărește, mai mărim activitățile.”

”Cred că vom avea mai multă energie, nu? Ne vom bucura de mai multă lumină. Terminăm munca, ieșim afară cu copiii, va fi încă lumină, timp pentru joacă.”

Trecerea la ora de vară produce dereglări în organismul uman, atrag atenția specialiști

Oana Mărcuș - psiholog, Pagina de Psihologie: Unele persoane trăiesc insomnie sau au probleme cu somnul, imediat după ce apare această modificare a orei și apar și unele simptome ale tulburărilor emoționale, cum ar fi anxietate sau depresie. Pe de altă parte, apare și riscul acesta de a dezvolta probleme cu inima, risc de infarct 3 zile după această schimbare. Aici este un studiu care s-a făcut în Suedia și totodată creșterea numărului de accidente de mașină, în prima luni de după această modificare, tocmai datorită faptului că oamenii dorm mai puțin.

Specialiștii spun că adaptarea organismului la ora de vară poate dura chiar și o săptămână.

Oana Mărcuș - psiholog, Pagina de Psihologie: Cea mai cea mai recomandată abordare este să începem înainte de această modificare de oră să ne trezim cu 15 - 20 de minute mai repede și atunci cu 3 - 4 zile înainte de ziua în care se produce această modificare, să facem deja această schimbare pentru ca al nostru corp să nu simtă neapărat o modificare foarte bruscă.

În ultimii ani s-au intensificat discuțiile în Parlamentul European despre utilitatea schimbării orei. Adoptarea permanentă a orei de vară sau a celei de iarnă ar putea elimina influențele majore pe care această practică le are asupra organismului.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE