Cristian Hrițuc, fost consilier prezidențial, a declarat în direct pentru Euronews că România se îndreaptă către o criză guvernamentală care va afecta atât imaginea țării, cât și buzunarele românilor, marcând următorii „pași rapizi” spre plecarea lui Ilie Bolojan din funcție.
Fostul consilier prezidențial atrage atenția asupra evaluărilor de rating ale țării, în special asupra mesajelor care indică riscul de instabilitate și de rupere a guvernării, un scenariu care ar putea duce la scăderea ratingului de țară.
Cristian Hrițuc, fost consilier prezidențial: „Noua realitate politică este că vom avea o criză guvernamentală, vom avea o criză guvernamentală care se va reflecta în imaginea de țară a României, dar și în buzunarele fiecărui român. Aici vreau să atrag atenția și să aduc aminte, de fapt, despre toate evaluările și toate mesajele transmise de agențiile de rating, în momentele în care se făceau evaluările periodice, care spuneau în felul următor: atenție la pericolul de instabilitate, de rupere a guvernării, pentru că, în momentul acela, nu veți mai fi credibili și, probabil, va exista riscul ca ratingul de țară să fie dus în jos. Deci, vom intra într-o criză, realitatea asta va fi, realitatea pe care ne-o propune domnul Grindeanu e că ne propune, de fapt, o criză guvernamentală, se amestecă cărțile și nimeni nu știe ce va ieși din acele cărți. O coaliție care a venit la putere imediat după alegerea lui Nicușor Dan, pe ce vibe? Coaliția pro-occidentală care se opune extremismului de tip suveranism. Iată că avem o coaliție occidentală care se sparge și vom vedea, de acum încolo, ce cărți se vor putea face astfel încât să ai un guvern cât de cât stabil.
Eu cred că 45 de zile mai poate rezista guvernul Bolojan, dar mi-e greu să cred că va reuși să adopte, să aibă o susținere în Parlament, chit că, măcar de ar cere o susținere pe anumite proiecte, pe anumite reforme pe care le mai are de făcut guvernul. Cred că ne îndreptăm cu pași rapizi spre plecarea domnului Bolojan din funcția de premier. Dar nu în cele două-trei săptămâni care vor urma.”.
Hrițuc: Plecarea lui Bolojan ar aduce avantaje politice și „nevăzute” pentru PSD
Fostul consilier prezidențial a mai subliniat că PSD ar avea de câștigat din plecarea lui Ilie Bolojan din funcție, indicând atât beneficii mai puțin vizibile pentru public, cât și calcule politice legate de electorat. Potrivit acestuia, unul dintre principalele avantaje ar fi „păstrarea rețelelor de căpușare a statului”, în contextul în care reforma companiilor de stat ar fi declanșat actualele tensiuni din coaliție.
Cristian Hrițuc, fost consilier prezidențial: „Sunt două câștiguri. Unele care nu se văd aproape deloc pentru publicul larg, și anume păstrarea rețelelor de căpușare a statului. Uitați-vă că toată această criză e pornită când se știa că va începe reforma companiilor de stat. Așa cum a zis și premierul astăzi, a pus reflectorul pe anumite cazuri. Am văzut cum, de exemplu, EximBank dădea credite neperformante, adică practic dădea din banii bugetului și al băncii, bancă cu acțiuni de stat, dădea credite neperformante unor instituții care practic nu le mai returnau. Deci, practic, acestea sunt câștigurile nevăzute. Păstrarea accesului la anumite privilegii, și realizarea unor venituri de către o infrastructură din jurul PSD-ului de acolo, și al doilea câștig, în accepțiunea lor, eu nu sunt de acord aici, dar e clar că asta este strategia lor politică, distanțarea de măsurile pe care le-a avut guvernul Bolojan și încercarea de recuperare de electorat din zona AUR. Ce doresc ei să arate este că PSD este în continuare partidul principal pe scena politică care face jocuri”.
