Premierul României, Ilie Bolojan, recunoaște că „zarurile au fost aruncate” de către PSD, care nu îl va mai susține în funcție. Prim-ministrul a dat cărțile pe față și a spus care sunt cauzele acestei crize politice în care va întra România.
El amintește că PSD a acceptat măsurile care urmau să fie luate de toate partidele coaliției, însă apoi nu a mai respectat protocolul.
Bolojan spune că măsurile luate au deranjat mult
„Dacă ne-am lua după declarațiile de până acum, am putea spune că zarurile au fost aruncate și că PSD va vota că nu va mai colabora cu mine. Constatăm o serie de critici în ultimele lui din partea acestui partid. Încălcau protocolul de guvernare, care prevede că partidele nu trebuie să se atace între ele. Nu doar că l-au atacat pe premier, ci contribuie la lipsa de performanță a Guvernului, pentru că mașinăria de guvern nu mai lucrează corespunzător.
Suntem în faza unui început de criză de care România nu are nevoie, pentru că avem probleme complicate care vin din realitățile noastre economice, din deficitele bugetare acumulate în anii trecuți. Avem de absorbit bani europeni până la finalul lunii august, încă 8 miliarde, trebuie să trecem legi prin Parlament ca să ne luăm banii. Orice întârziere înseamnă risc de pierdere a banilor. Veți vedea că, la finalul lunii august, nimeni nu își va mai asuma nimic, vor arunca toți vina unul pe altul", a spus Ilie Bolojan, la Radio România Actualități.
Ilie Bolojan: „Am văzut acest joc dublu, mincinos”
Încercări de a repara situația au fost foarte multe, după cum spune premierul, care afirmă că au existat discuții și la nivel individual. Iar principala cauză pentru care social-democrații și-au schimbat decizia ar ține de fuga de răspundere.
Ilie Bolojan: „Aceste discuții cu PSD au avut loc atât în cadru privat, cât și de la om la om. Lucrurile sunt cunoscute, nu trebuie să fii expert. Explicația pentru această criză poate fi pe 3 componente. Una ține de fuga de răspundere. Acestă guvernare și-a asumat răspunderi importante. Corectarea deficitului nu se poate face decât cu câteva măsuri, creșteri de taxe sau scăderi de cheltuieli. Nu există alte măsuri. Pe acestea le-am pus și noi în practică.
Aceste măsuri creează și neajunsuri cetățenilor, nu trebuie să ne ascundem. Cu toate că deciziile au fost de comun acord, cei care azi dau sfaturi cum se rezolvă deficitul și cei care critică trebuie întrebați de ce nu au avut curajul, de ce nu și-au asumat răspunderea anul trecut. Fuga de răspundere a fost o constantă. Eu am văzut acest joc dublu, acest joc mincinos, iar apoi vedeam în conferințe, în talk-show-uri, în postări un joc dublu în așa fel încât să participe la decizie, dar să se derobeze de costuri.
Aceste deficite le-au făcut tot guvernele României, din care au făcut parte tot PNL și PSD. Acesta este un motiv. Retorica PSD este că e senzația existenței unei cămări ale cărei chei le are premierul și că nu vrea să o deschidă ca să facă lucruri bune. Cine nu vrea să facă asta?"
Bolojan le amintește social-democraților că nu se mai află pe vremea lui Dragnea
Ilie Bolojan: „Al doilea motiv este de tip politic, e politica de tip cinic, în care sacrifici problemele României pe o strategie de partid. PSD a fost foarte mulți ani în guvernare, dar unii oameni din conducerea PSD se comportă ca și cum ar avea voturi ca pe vremea lui Dragnea, peste 40%. Dar nu mai e această situație. Și oamenii din județele lor cred că așa e și la nivel național, însă nu este așa. E acest orgoliu supradimensionat.
Ne trezim cu o situație în care se dorește un premier marionetă în care unii să fie cu răspunderea și alții cu trasul sforilor din spate. Cei care mă cunosc știu că eu nicăieri nu am permis asta. Dacă va veni alt premier, dacă va fi o marionetă, nu va avea nicio șansă să rezolve situația țării. Dacă aș ști că se poate, aș pleca mâine, dar știu că nu se poate asta. Întrebarea este cât timp ar mai trebui PSD să mai inventeze ceva. (...)
Nu poți să creezi populației așteptări pe care să nu le poți onora.
PSD și-ar dori un PNL de tip obedient. Atunci când conducerea unui patrid nu este decisă și când deciziile nu se iau în birourile partidului, ci în birourile altui partid, nu este decat o anexă acel prim partid. S-a mai experimentat această situație și s-a dovedit că nu a avut nicio șansă acel partid. A cere înlocuirea unui premier al unui alt partid înseamnă să te interferezi în deciziile acelui partid."
Ilie Bolojan: „Am limitat prăduirea”
Ilie Bolojan: „Mai e un motiv de care nu se vorbește. În acest mandat am deranjat destul de mult. Am limitat prăduirea bugetului de stat, am limitat privilegii. Prăduirea bugetului de stat se poate face în multe feluri. Dacă ai o bancă și dă credite neperformante, înseamnă că banii aceia nu se mai recuperează. Un exemplu e Exim Bank. Facem să fie energie ieftină, dar permiți ca procesul să fie blocat de hârtii. Am emis hârtii de aproape 10 ori mai mult decât ar fi nevoie. Blocând asta, am făcut accesul mult mai greu, am scumpit prețurile. În ultimii doi ani am eliberat peste 4.000 MGW.
Atunci când companii de stat huzuresc pe contracte bune, fără mari responsabilități și pui reflectoarele pe ei, asta deranjează. Erau conduceri politice la Apele Române, am pierdut finanțarea barajelor din PNRR, dar am avut nenorocirea de la Praid. La Salrom, conducerea s-a legat de calorifer și încă e bine mersi acolo.
Am căutat să nu risipesc bani. Nu neapărat furtul direct este o pierdere. Asta am încercat să corectez în fiecare zi și asta a deranjat. (...) Toate măsurile au fost convenite, dar nu se mai respectă.
În cămara pe care o mai are gospodarul, când deschizi ușa, vezi că ai niște șobolani ca niște rozătoare care rod alimentele. Și am aprins becurile, am încercat să fac lumină acolo și asta a deranjat.
Atunci când te critică cei pe care îi deranjezi, când închizi robinete, înseamnă că faci ceea ce trebuie. Există o poziție a PNL din care rezultă că, dacă se generează o criză politică, PNL nu va fi într-o coaliție cu PSD. M-am făcut că nu aud, am încercat să potențăm lucrurile dar și PNL va trebui să-și potențeze o decizie."
