După o perioadă lungă cu un număr foarte scăzut de cazuri, România a înregistrat, în ultima săptămână, o creștere rapidă a infecțiilor cu COVID-19. Practic, numărul noilor îmbolnăviri s-a dublat în ultima săptămână fașă de săptămâna precedentă. Cele mai multe cazuri raportate sunt la copii mici.
Dacă la începutul anului erau înregistrate în jur de 100 de cazuri noi pe lună, în ultima săptămână au fost raportate peste 2.000 de persoane infectate.
Medicii ne reamintesc importanța păstrării regulilor de igienă și recomandă testarea pentru COVID chiar și la primele simptome, care pot părea simple viroze, însă există diferențe. Iar cele întâmplate la începutul pandemiei, în 2020, ne aduc aminte că au murit mulți oameni.
Dr. Gindrovel Dumitra, vicepreședinte al Societății Națională de Medicină de Familie: „Ne aflăm într-o perioadă în care multe persoane merg în concedii, în diverse zone din Europa, apoi se întorc. De asemenea, mai ales pentru mediul rural, ne aflăm într-o perioadă în care familiile care locuiesc fie în România, fie în Europa, se întorc acasă și, în acesl fel, se realizează un transfer de virus, astfel încât numărul de cazuri a început să crească. Acest lucru este vizibil de mult timp, dar în acest moment, înt-adevăr, asistăm la o creștere a numărului.
Din experiența noastră ca medici de familie, observăm că vorbim de un fel de răceală, dar care se asociază acum cu alterarea stării generale, adică pacienții care sunt testați pozitiv prezintă, pe lângă simptome resporatorii, și această afirmație, că 'se simte foarte obosit', nu poate să-și desfășoare activitățile obișnuite, iar atunci când se asociază și cu cefalee intensă, cu dureri musculare sau articulare, această stare generală de rău este cât se poate de evident că vorbim de o stare generală alterată.
Persoanele care prezintă simptome respiratorii - tuse, durere în gât, stare febrilă, cu sau fără frisoane, scurtarea respirației și uneori asociată cu dispnee, dureri musculare, dureri de cap, dureri articulare - în acel moment, este bine să se prezinte la medicul de familie, eventual să ia legătura telefonic. Ce este foarte important este să încerce, indiferent de simptome, să limiteze răspândirea în comunitate. Asta înseamnă că persoana respectivă va încerca să evite contactul cu membrii familiei și ai comunității, cu recomandarea de a purta mască. Când se face testare și diagnostic, se va face repaos la domiciliu."