Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Consumul de energie pentru aerul condiționat explodează în Europa. Moldova, pe locul 2 la creștere, iar România este printre puținele state cu un avans modest

Valurile de căldură din ultimii ani schimbă rapid modul în care europenii consumă energie. Potrivit unei analize Euronews.com, bazată pe date Eurostat, consumul de energie folosit pentru răcirea locuințelor și clădirilor a crescut puternic în majoritatea statelor europene în perioada 2018–2024, pe fondul verilor tot mai fierbinți și al extinderii utilizării aparatelor de aer condiționat.

La nivelul Uniunii Europene, consumul destinat răcirii a crescut cu 99% în doar șase ani. Totuși, diferențele dintre state sunt uriașe.

Republica Moldova ocupă locul doi, în timp ce România înregistrează o creștere de doar 9%, mult sub media europeană

Austria înregistrează cea mai spectaculoasă evoluție, cu o creștere de 1.047%, urmată de Republica Moldova, unde consumul pentru răcire a urcat cu 322%. Pe următoarele locuri se află Cehia (244%), Italia (193%), Ungaria (171%), Finlanda (163%), Albania (131%), Spania (127%), Slovenia (114%) și Grecia (103%), toate depășind media europeană.

În schimb, România se află mult sub media Uniunii Europene, cu o creștere de numai 9%, ocupând una dintre ultimele poziții din clasament. Un avans mai redus au înregistrat doar Germania (8%) și Croația (4%), în timp ce mai multe state, precum Suedia, Polonia, Lituania, Letonia, Irlanda, Estonia și Danemarca, nu au raportat modificări semnificative ale consumului pentru răcire.

La coada clasamentului se află Serbia (-1%), Norvegia (-3%) și Slovacia (-29%), singurul stat european în care consumul de energie pentru răcire a scăzut semnificativ în perioada analizată.

Specialiștii explică diferențele prin mai mulți factori. În unele state, temperaturile extreme din ultimii ani au dus la o creștere rapidă a utilizării aparatelor de aer condiționat, în timp ce în altele consumul era deja ridicat sau climatul este mai puțin dependent de sistemele de răcire.

Analiza atrage atenția că, pe măsură ce schimbările climatice vor aduce veri tot mai lungi și mai călduroase, cererea de energie pentru răcire va continua să crească, punând presiune atât pe rețelele electrice, cât și pe obiectivele europene privind reducerea emisiilor de carbon.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Consumul de energie pentru aerul condiționat explodează în Europa. Moldova, pe locul 2 la creștere, iar România este printre puținele state cu un avans modest