Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Comisia Europeană va cere interzicerea totală a importurilor de petrol rusesc după alegerile din Ungaria

Comisia Europeană va formula o propunere legislativă de interzicere totală a importurilor de petrol rusesc în UE, dar o va prezenta oficial abia pe 15 aprilie, la trei zile după alegerile legislative din Ungaria, pentru a nu-l ajuta pe premierul ungar Viktor Orban, care ar putea exploata electoral subiectul, relatează marți agenția Reuters.

Doi oficiali europeni au declarat acestei agenții că momentul prezentării acestei propuneri a fost ales în așa fel încât interzicerea importului de petrol rusesc să nu devină o temă de campanie în alegerile din Ungaria, țară dependentă de petrolul rusesc și care în acest moment, împreună cu Slovacia, are o dispută cu Ucraina, pe care o acuză că menține blocat fluxul de petrol rusesc prin conducta Drujba.

Data de 15 aprilie pentru prezentarea propunerii este menționată într-un document al Comisiei Europene consultat de Reuters. În timp ce un purtător de cuvânt al Comisiei a spus că este vorba despre o agendă provizorie, care mai poate suferi schimbări, comisarul european pentru energie Dan Jorgensen a confirmat demersul, menționând că acesta preconizează interzicerea importurilor de petrol rusesc nu mai târziu de sfârșitul anului 2027.

La alegerile din 12 aprilie se vor confrunta în Ungaria opozantul Peter Magyar, susținut de Bruxelles, și premierul Viktor Orban, aflat în conflict cu Bruxelles-ul întrucât Ungaria a refuzat să susțină Ucraina în războiul cu Rusia și a promovat măsuri anti-LGBT, împotriva migranților și a ONG-urilor.

După invazia rusă în Ucraina, UE și-a redus importurile energetice din Rusia și a decis deja sistarea importurilor de petrol rusesc transportat pe cale maritimă, dar a făcut o excepție pentru petrolul livrat prin conducte, întrucât Ungaria și Slovacia sunt lipsite de ieșire la mare și se pot aproviziona mai greu cu petrol din alte surse.

Dar aceste două țări sunt acum nevoite să recurgă la rezervele lor strategice de petrol, după ce fluxul prin conducta Drujba a fost oprit începând din 27 ianuarie în urma unui atac pe care Ucraina îl atribuie Rusiei.

Premierul ungar Viktor Orban și cel slovac Robert Fico susțin că reparațiile după acel atac s-au încheiat, dar că Ucraina menține blocată conducta într-o acțiune de 'șantaj politic' împotriva Budapestei, întrucât Orban refuză să o susțină în război și se împotrivește unei aderări viitoare a Ucrainei la UE.

Ca represalii, Ungaria a sistat livrările de motorină, gaze și electricitate către Ucraina, iar luni a blocat prin veto al 20-lea pachet de sancțiuni ale UE împotriva Rusiei și a blocat de asemenea noul împrumut european de 90 de miliarde de euro oferit Ucrainei. La rândul ei, Slovacia a suspendat livrările de electricitate către Ucraina, până la reluarea fluxului de petrol prin conducta Drujba.

Împrumutul european de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina a fost aprobat de liderii europeni în decembrie. Acest împrumut urmează să fie finanțat prin emiterea de datorie comună a UE, dar Ucraina îl va rambursa numai dacă Rusia îi va plăti 'reparații de război' și va fi garantat de bugetul UE, adică de statele membre. Trei dintre acestea, respectiv Ungaria, Republica Cehă și Slovacia, au cerut și au obținut o scutire de la participarea la mecanismul de garantare a împrumutului, amenințând că în caz contrar l-ar fi putut bloca prin veto. Viktor Orban a spus că acest împrumut nu va fi niciodată rambursat de Ucraina, întrucât Rusia nu va dori să-i plătească reparații de război, caz în care statele UE garante vor trebui să-l plătească în final.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, venită marți la Kiev la comemorarea a patru ani de la începutul invaziei ruse, a asigurat Ucraina că va primi 'într-un fel sau altul' acest ajutor de 90 de miliarde de euro, în pofida veto-ului Ungariei. Totuși, ea a cerut Ucrainei să grăbească reparațiile la conducta Drujba.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE