Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Cod galben de furtuni în 26 de județe și în București. ANM anunță ploi torențiale, vijelii și grindină

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică pentru 26 de județe și municipiul București, valabilă de duminică, ora 12:00, până luni, la ora 2:00.

Potrivit meteorologilor, duminică, 12 iulie, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în Carpații Meridionali, local în Carpații Orientali și în Munții Banatului, în sud-estul Olteniei, Muntenia și vestul Moldovei, iar mai ales seara și noaptea în Dobrogea.

Fenomenele se vor manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu rafale de 50-70 km/h și, pe arii restrânse, vijelii și grindină de mici și medii dimensiuni, cu diametrul cuprins între 1 și 3 centimetri.

În intervale scurte de timp, de una până la trei ore, sau prin acumulare, cantitățile de apă vor ajunge la 15-25 l/mp și, izolat, vor depăși 30-40 l/mp.

Județele vizate de Codul galben

Atenționarea este valabilă integral pentru județele Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanța, Ialomița, Călărași, Giurgiu, Ilfov, Teleorman, Olt, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Caraș-Severin și pentru municipiul București.

De asemenea, sunt vizate parțial județele Covasna, Brașov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Alba și Mehedinți.

ANM precizează că manifestări specifice instabilității atmosferice vor apărea duminică, izolat, și în restul teritoriului, iar la începutul săptămânii viitoare acestea se vor extinde pe arii mai largi, în special în jumătatea de est a țării.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Cod galben de furtuni în 26 de județe și în București. ANM anunță ploi torențiale, vijelii și grindină