Claudiu Târziu, fost lider AUR, lansează un nou partid la sfârșitul lunii iunie care se va numi Acțiunea Conservatoare. Formațiunea ar urma să coaguleze forțele conservatoare din societatea românească, cu obiectivul declarat de a câștiga viitoarele alegeri.
Claudiu Târziu lansează partidul Acțiunea Conservatoare, în iunie 2025
Decizia de a lansa noul partid a fost planificată din timp și nu are legătură cu alegerile recente, a precizat Claudiu Târziu. Tot el a ținut să precizeze și că nu se va întoarce în AUR și că „despărțirea este definitivă”.
Claudiu Târziu: „Decizia mea nu este una de moment. Am planificat-o cu atenție și am hotărât să o anunț după alegeri, tocmai pentru a nu fi confundată cu vreun interes electoral. Niciunul dintre numele grele vehiculate în presă nu este implicat în finanțarea sau formarea Acțiunii Conservatoare.
Dacă vom primi în rândurile noastre personalități cu notorietate, veți afla oficial de la noi. Și nu, nu mă întorc în AUR. Despărțirea este definitivă.”, a spus el, într-un clip publicat pe Facebook.
Târziu a mai spus și că AUR și-a pierdut direcția inițială, iar proiectul lor începe de la zero, cu o structură organizată și filiale locale.
„Nu există planuri ascunse, negocieri subterane sau scenarii de preluare. Direcția în care acel partid (n.r. AUR) s-a îndreptat nu mai are nicio legătură cu idealurile de la care am pornit. Construim de la zero, cu structuri bine definite și organizație locale solide. Obiectivul nostru principal: să câștigăm următoarele alegeri locale și parlamentare.”, a mai explicat el.
Alianța pentru Unirea Românilor a fost înființată în 2020 de politicieni și activiști din diverse organizații, inclusiv George Simion și Claudiu Târziu.
„Inevitabilul s-a produs. Mă despart definitiv de AUR. Pentru că AUR a fost înlocuit cu Partidul George Simion”, scria Claudiu Târziu, într-o Scrisoare de despărțire, când a spus că părăsește partidul pe care l-a înființat.