Cine face parte din delegațiile SUA - Rusia pentru summitul din Alaska

La summitul cu „mize mari” din Alaska pentru întâlnirea cu Donald Trump, președintele rus Vladimir Putin va fi însoțit de unele dintre cele mai influente personalități din cercul restrâns al Kremlinului. Delegația rusă este alcătuită din politicieni, strategi financiari și diplomați care au contribuit la stabilirea politicii externe și economice a Rusiei timp de peste 20 de ani, relatează The Guardian.

Prin modul în care și-a alcătuit echipa de negociere dintr-o serie de oficiali loiali și tineri brokeri din domeniul financiar, Putin ar da de înțeles că ar încerca să-l curteze pe Trump și să-i ofere stimulente financiare pentru ca Moscova să devină un aliat în dosarul războiului din Ucraina.

La rândul său, președintele american Donald Trump va fi însoțit de un grup de consilieri de încredere, printre care un magnat imobiliar, un fost miliardar din domeniul fondurilor speculative, precum și cel mai important diplomat al Statelor Unite.

De altfel, președintele american a apreciat întotdeauna loialitatea mai mult decât experiența, motiv pentru care numeroși oficiali de la Kiev și din statele occidentale sunt îngrijorați din cauza lipsei de specialiști cu experiență în Rusia care să aibă o influență reală asupra Casei Albe.

În aceste condiții, summitul din Alaska dintre Donald Trump și Vladimir Putin se anunță a fi unul imprevizibil și posibil periculos.

Ce oficiali fac parte din delegația rusă pentru summitul din Alaska

  • Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei

În vârstă de 75 de ani, Serghei Lavrov este ministru de Externe încă din anul 2004, fiind unul dintre cei mai longevivi diplomați de rang înalt din lume. Cunoscut pentru vocea sa gravă și conferințele de presă combative, Lavrov a jucat un rol esențial în elaborarea și apărarea politicii externe a Moscovei, de la războiul din Irak până la anexarea peninsulei Crimeea și invazia pe scară largă a Ucrainei. Diplomat de carieră care s-a alăturat serviciului diplomatic sovietic în 1972, el a fost timp de 10 ani ambasador al Rusiei la Națiunile Unite, înainte de a prelua funcția actuală.

Considerat la un moment dat de cancelariile occidentale ca fiind un diplomat pragmatic și extrem de capabil, Lavrov a adoptat un ton din ce în ce mai conflictual și, uneori, beligerant, în tandem cu politica radicalizată a Kremlinului lui Putin.

  • Iuri Ușakov, consilier prezidențial pentru Politică Externă

Ușakov (78 ani) este un consilier prezidențial cu experiență și unul dintre oficialii în care Putin are mai de încredere în materie de politică externă. Diplomat de carieră, vorbitor fluent de limba engleză și cu o experiență îndelungată la Washington, el a deținut funcția de ambasador al Rusiei în SUA între 1998 și 2008.

Ușakov a activat ca strateg, coordonând angajamentele internaționale ale lui Putin și furnizând frecvent punctele de discuție ale președintelui către presa de stat.

  • Andrei Belousov, ministrul Apărării al Rusiei

În vârstă de 66 de ani, Andrei Belousov este unul dintre puținii tehnocrați care au ajuns în posturi la nivel înalt în domeniul securității la Kremlin.

Numirea sa surprinzătoare în 2024, în locul lui Serghei Șoigu, care ocupa acest post de mult timp, a fost considerată o tentativă a Kremlinului de a diminua corupția din cadrul forțelor armate și de a accelera transformarea economiei militarizate a Rusiei într-o economie de război pe scară largă, care se extinde acum cu rate de creștere de două cifre, notează sursa citată.

Economist de profesie, Belousov este descris ca fiind un tehnocrat religios și loial, care păstrează icoane ortodoxe și cărți teologice în biroul său modest.

  • Kirill Dmitriev, directorul Fondului Investiții Directe al Rusiei

La 50 de ani, Dmitriev este o figură nouă în cercurile Kremlinului, dar s-a impus ca un decident principal între Moscova și administrația Trump, orientată spre afaceri. Educat în SUA, cu studii la Universitatea Stanford și la Harvard, Dmitriev conduce fondul suveran de investiții al Kremlinului, în valoare de 10 miliarde de dolari, și s-a lăudat în mod deschis cu legăturile sale americane din domeniul afacerilor.

El are legături personale cu familia lui Putin – soția sa, Natalya Popova, este prietenă apropiată cu una dintre fiicele președintelui.

În Alaska, este de așteptat ca el să prezinte planuri ambițioase de cooperare economică în Arctica, tentându-l pe Trump cu perspectiva unei înțelegeri profitabile între două mari puteri.

Ascensiunea rapidă a lui Dmitriev și apropierea sa de Washington au creat temeri în rândul oficialilor din garda veche a Kremlinului, existând informații despre tensiuni cu personalități de rang înalt din ministerul de Externe, inclusiv Lavrov.

  • Anton Siluanov, ministrul de Finanțe al Rusiei

Anton Siluanov, în vârstă de 62 de ani, ocupă această funcție din 2011 și este unul dintre principalii artizani ai eforturilor Kremlinului de a menține economia pe linia de plutire în fața invaziei Ucrainei și a sancțiunilor occidentale.

Siluanov a fost responsabil cu protejarea economiei Rusiei împotriva sancțiunilor și a popularizat termenul „economie fortăreață” în cercurile Kremlinului pentru a descrie această tendință de rezistență la sancțiuni.

Cu toate că sancțiunile nu au îngenunchiat economia Rusiei, creșterea economică a încetinit brusc, iar includerea surprinzătoare a lui Siluanov în delegația din Alaska semnalează prioritatea Moscovei de a asigura ridicarea restricțiilor occidentale ca parte a oricărui acord de pace.

Ce oficiali fac parte din delegația americană pentru summitul din Alaska

  • Marco Rubio, secretarul american de Stat

Deși a fost la un moment dat unul critic virulent al lui Trump, Marco Rubio, fost senator de Florida, în vârstă de 54 de ani, este în prezent unul dintre cei mai apropiați aliați ai președintelui republican.

Influența lui Rubio a crescut de-a lungul timpului. În mai, a fost desemnat în funcția de consilier interimar pentru securitate națională, devenind prima persoană după Henry Kissinger care deține concomitent și funcția de secretar de Stat. Poziția sa mai tradițională și agresivă față de China și Rusia l-a transformat într-un interlocutor apreciat în Europa și la Kiev, dar ar putea să-l pună în conflict cu vocile pro-Rusia din cercul restrâns al lui Trump.

  • JD Vance, vicepreședintele SUA

Vicepreședintele american JD Vance, în vârstă de 41 de ani, a fost devenit subiectul criticilor după ce a preluat funcția. Cu toate acestea, dincolo de batjocură, el a exercitat o influență mult mai mare în această funcție decât majoritatea predecesorilor săi, devenind un oficial important în conturarea politicii externe a lui Trump.

Vance a fost cel care l-a împins pe Volodimir Zelenski în confruntarea dezastruoasă de la Casa Albă cu Trump – o ciocnire care a amenințat să deterioreze ireversibil relația deja tensionată dintre Washington și Kiev.

Opozant al ajutorului acordat de SUA Ucrainei, Vance nu s-a străduit prea mult să-și ascundă opiniile. Într-un interviu acordat în timpul campaniei sale pentru Senat în 2022, cu puțin înainte de invazia rusă, el a afirmat: „Nu-mi pasă ce se întâmplă cu Ucraina, într-un fel sau altul”.

  • Steve Witkoff, emisarul special al SUA pentru Ucraina și Orientul Mijlociu

Emisarul special al lui Trump, în vârstă de 68 de ani, este un oficial american care stârnește controverse la Kiev și în capitalele europene.

Numit în 2025, el a devenit rapid interlocutorul de facto al lui Trump cu Putin, în pofida faptului că nu are experiență diplomatică. În interviurile anterioare, Witkoff – care călătorește la Kremlin singur și fără proprii interpreți – a repetat argumentele Moscovei cu privire la război și a părut să legitimeze câștigurile teritoriale ale Rusiei în Ucraina.

Fost avocat imobiliar din New York, devenit magnat imobiliar, Witkoff l-a cunoscut pe Trump în anii '80, în timp ce lucra la una dintre tranzacțiile sale din Manhattan. Cei doi au rămas apropiați de atunci, Witkoff fiind extrem de loial președintelui.

  • Scott Bessent, secretarul Trezoreriei SUA

În vârstă de 62 de ani, Scott Bessent este investitor miliardar și donator important pentru Partidul Republican în ultimii ani. A devenit în mod discret una dintre cele mai influente persoane din cercul economic al lui Trump. Fost director de investiții la Soros Fund Management, el a fost responsabil cu gestionarea abordării haotice și adesea imprevizibile a lui Trump în ceea ce privește tarifele.

În Alaska, Bessent este așteptat să exploreze potențiale stimulente economice și acorduri de investiții care ar putea fi oferite Moscovei în schimbul unor concesii – o reamintire că această întâlnire are la fel de mult de-a face cu banii, cât și cu geopolitica.

  • Pete Hegseth, secretarul Apărării al SUA

Încă de la început, mandatul lui Pete Hegseth, fost moderator al Fox News și veteran al Armatei SUA, în funcția de secretar al Apărării al lui Trump a fost marcat de controverse. Desemnarea oficialului în vârstă de 45 de ani a atras atenția asupra acuzațiilor din trecutul său privind un comportament sexual inadecvat, consum excesiv de alcool la locul de muncă și cererea de a interzice femeilor accesul în serviciul militar.

Poziția lui Hegseth a fost și mai mult subminată când a trimis informații detaliate despre un atac planificat în Yemen către un grup privat de chat Signal, la care un jurnalist american fusese adăugat din greșeală.

Criticat pentru legăturile sale cu curentele extremiste ale creștinismului de extremă dreapta, Hegseth și-a păstrat totuși funcția, susținut de loialitatea sa neclintită față de Trump.

În conversațiile cu aliații europeni, el a clarificat că Washingtonul nu mai este „concentrat în principal” pe securitatea europeană, afirmând că povara apărării Ucrainei va cădea din ce în ce mai mult pe umerii Europei.

Prezența lui Hegseth rămâne incertă, deoarece presa americană sugerată că este posibil ca el să nu participe.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE