Ce cuprind cei 20 de pași din planul de pace dintre Israel și Hamas

Armistițiul anunțat în această dimineață între Israel și Hamas reprezintă doar o mică parte a planului pe care președintele american Donald Trump l-a propus, dar care ar trebui să deschidă posibilitatea discuțiilor pentru ca, în cele din urmă, pacea să fie restabilită în regiune, iar tragedia umanitară să înceteze. Totul sub tutela americană, însă și cu implicarea actorilor internaționali, mai ales ai celor din regiune.

Ce cuprind cei 20 de pași din planul de pace dintre Israel și Hamas

Monica Mihai, jurnalist Euronews: „Am putea să le grupăm în patru etape diferite: o încetare a războiului și eliberare a ostaticilor.

1. Gaza devine zonă sigură, fără terorism.

2. Se lansează reconstrucția pentru populația civilă.

3. Războiul și oprește imediat. Iar aici ar trebui să înceapă o retragere controlată a armatei israeliene IDF.

4. Toți ostaticii sunt eliberați în decurs de 72h. S-au purtat negocieri, iar Israel, la rândul său, trebuie să elibereze niște palestinieni pe care îi are în închisori. Și după ce se stabilește clar această listă, la 72h, gruparea Hamas ar trebui să elibereze ostaticii care sunt pe teritoriul său.

5. Se face schimb de prizonieri și rămășițe umane. Demilitarizare și guvernare temporară. Asta ar fi în etapa a 2-a.

6. Membrii Hamas, care sunt pașnici, primesc amnistie și pot să plece de pe teritoriul enclavei. 7. Aici deja ar trebui să înceapă să intre și ajutorul umanitar despre care tot vorbește comunitatea internațională în aceste zile, care este vital pentru supraviețuirea multor oameni care sunt acolo.

8. ONU și organizațiile neutre gestionează distribuția ajutorului, pentru că și acest lucru reprezenta o provocare și o problemă.

9. Baza este administrată temporar de un consiliu al păcii, sub tutela lui Donald Trump, dar aici deja s-a vehiculat și o posibilă implicare a fostului premier britanic, Tony Blair. Aici rămâne să vedem, pentru că sunt anumite facțiuni care nu doresc ca acesta să aibă vreun rol concret în această etapă.

10. Se lansează planul economic Trump pentru dezvoltare și investiții. Aici vorbim de partea economică, de reconstrucție.

11. Securitate și reconstrucție. Se creează o zonă economică specială, cu avantaje comerciale. 12. Locuitorii Gazei, deja, în etapa aceasta, ar trebui să aibă libertatea să se plimbe pe teritoriul enclavei.

13. Toate armele și tunelurile Hamas sunt distruse. Foarte important e ca Hamas să accepte să predea toate armele, să fie distruse.

14. Țările vecine garantează menținerea păcii, implicarea comunității internaționale, dar mai ales a statelor care sunt în apropiere de Israel și de Fâșia Gaza.

15. Se formează o forță internațională pentru securitate și instruire a poliției, pentru a dobândi cât decât controlul acolo.

16. Israel se retrage treptat, fără ocupație permanentă.

17. Planul continuă în zonele eliberate, chiar dacă Hamas ar putea să refuze.

18. Se lansează un dialog pentru toleranță religioasă, pentru că există păreri diferite și este foarte important pentru a se menține pacea pe termen lung.

19. Reformele Autorității Palestiniene pot deschide drumul către un stat palestinian, soluția a celor două state menționat de cea mai mare parte a comunității internaționale.

Și pentru că vorbeam de retragerea trupelor israeliene, să vedem exact cum ar trebui să aibă loc aceasta. În etape, în funcție de felul în care vor fi agreate și vor fi respectate toate aceste puncte.

Linia albastră este linia actuală a armatei israeliene. Vedem până unde a ajuns, adică practic acum deține controlul în toată această parte. O retragere inițială, după eliberare a prizonierilor. Vedem că armata israeliană face un pas în spate. Tot ar rămâne să controleze undeva la 55% din teritoriul Fâșiei Gaza. A doua retragere, care ar însemna mobilizarea forței internaționale de stabilizare, unde vedem linia aceea roșie. Deja aici ar trebui să intervină și forțe de menținere a păcii, inclusiv ONU. Antonio Gutteres a spus că ar fi dispus și că va participa Organizația Națiunilor Unite în această etapă.

Și a treia retragere, o zonă tampon de securitate. Practic, Israel mai controlează doar 15% din enclavă și deja aici liniștea și ordinea ar trebui să fie stabilite."

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE