Partidul Social Democrat ar putea declanșa o criză politică săptămâna viitoare dacă va decide să-i retragă sprijinul premierului Ilie Bolojan. De aici se nasc mai multe scenarii.
Luni, 20 aprilie, peste 5.000 de membri PSD vor decide dacă îl mai susțin sau nu pe Ilie Bolojan din punct de vedere politic. În cadrul Consiliului Politic Național va fi adresată o singură întrebare, iar social-democrații vor trebui să stabilească direcția în care vor să meargă în perioada următoare.
În funcție de votul PSD, se conturează trei scenarii pentru continuarea guvernării.
Scenariul 1: PSD rămâne la guvernare, dar fără sprijin politic
Dacă majoritatea va decide retragerea sprijinului, una dintre variante este ca PSD să transmită că nu-l mai susține pe premier, dar să rămână în continuare la guvernare.
În acest caz, partidul ar putea aștepta o demisie din partea lui Ilie Bolojan, fără a ieși oficial din Executiv. Miniștrii PSD ar rămâne în Guvern, însă reformele ar putea fi blocate, în așteptarea unui pas în spate din partea premierului.
Scenariul 2: Retragerea miniștrilor PSD
O altă variantă este retragerea miniștrilor PSD din Guvern, ceea ce ar duce la schimbarea configurației coaliției de guvernare.
În acest scenariu, Ilie Bolojan ar avea nevoie de un nou vot de încredere în Parlament pentru a rămâne în funcție, însă fără voturile PSD ar fi dificil să obțină o majoritate.
Pentru a rămâne premier, liderul Partidul Național Liberal ar avea nevoie de susținerea unor partide din opoziție, precum AUR sau alte formațiuni.
Scenariul 3: Moțiune de cenzură
O altă variantă ar fi ca PSD să susțină o moțiune de cenzură și să își demită propriul guvern, așa cum s-a întâmplat în trecut în cazul guvernului condus de Sorin Grindeanu.
Totuși, această opțiune nu este neapărat agreată de social-democrați, deoarece ar presupune ca propriii parlamentari să voteze împotriva propriilor miniștri din Guvern.
Decizia de luni ar putea determina direcția politică a PSD și stabilitatea guvernării în perioada următoare.
