Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Care sunt cele mai căutate cadouri de ziua femeii. Flori, petreceri în restaurante selecte sau concerte cu muzică live de 8 martie

În ziua dedicată femeilor din viața noastră, fiecare buchet devine un gest simplu și plin de recunoștință prin care spunem „mulțumesc”. Florăriile au fost astăzi pline, iar în restaurante s-a simțit o atmosferă festivă. Fie că a fost vorba despre o invitație din partea bărbaților sau o ieșire între fete, ziua a fost sărbătorită cu brunch-uri elegante, șampanie și muzică live.

Încă de la primele ore ale dimineții florăriile au devenit neîncăpătoare. Bărbații au căutat buchetul perfect, indiferent de preț.

Bărbat: „Pentru mama, pentru soacra, pentru soție. (Reporter: Deci aveți multe femei speciale care trebuie sărbătorite azi?). Cu toții cred că avem.”

Bărbat: „Am zis să fie flori de sezon, de primăvară, pentru că acum se dă startul primăverii.”

Bărbat: „(Reporter: Cam care ar fi bugetul pentru 8 martie pentru anul acesta?) Vreo 800 lei. ”

Bărbat: „Cred că un 200 lei e ok.”

Comerciant: „Prima dată se gândesc la pret, nu la modul în care vreau acest produs. Vor discounturi.”

Prețul zambilelor pornește de la 10 lei, lalelele și freziile costă 4 lei bucata, iar coșulețele pornesc de la 35 de lei. Un buchet costă 50 lei și poate ajunge la câteva sute de lei, în funcție de flori și decorațiuni. Vânzările sunt chiar și de trei ori mai mari față de o zi obișnuită.

Discuție polițist - șoferiță în trafic: „O primăvară frumoasă vă dorim și felicitări că purtați centura de siguranță! Mulțumesc frumos! Fără incidente în trafic din partea Brigăzii rutiere.”

De 8 martie, polițiștii au împărțit flori, nu amenzi

De ziua femeii, polițiștii nu au împărțit amenzi, ci flori.

Șoferiță: „Când Poliția m-a oprit, m-am gândit: «ce e asta? Nu conduc corect? Dar e foarte plăcut, mulțumesc.”

Șoferiță:Foarte drăguț din partea lor. Neașteptat! E prima dată când mi se întâmplă în București.”

Șoferiță: „Le mulțumim foarte mult! Ce mi-aș dori eu mai mult e să fie mai prezenți în trafic, mai ales în momentele foarte aglomerate”.

Claudiu Costea, purtător de cuvânt Brigada Rutieră: „Am vrut să schimbăm puțin specificul activității noastre, să fie o misiune specială, simbolică. Colegii mei au oferit flori, zâmbete și un gând bun tuturor participantelor la trafic pentru că, spunem noi, fac traficul un pic mai colorat.”

Și cluburile moto din Capitală au împărțit flori în spitale. Doamnele au putut vizita gratuit și unele muzee.

În schimb, în restaurante, șampania și stridiile au fost vedetele zilei. Mihaela a sărbătorit 8 martie alături de prietenele ei.

Mihaela: „Noi avem o întâlnire o dată pe lună. Se știe foare clar că ieșim undeva să descoperim lucruri noi, iar atunci când este Paște, Crăciun, ziua femeii, alegem un loc cu totul extraordinar.”

Prietenă: „E o atmosferă de anii '30-40. Mă duce cu gândul acolo, un mix foarte bun de gust pe partea de gastronomie, dar și ambient, plus muzică. E un pachet superb. Este de răsfăț pentru ziua asta minunată, pentru noi, pentru femei. ”

Bucătarii au pregătit ruladă de curcan cu trufe, vițel la cuptor și supă franțuzească cu fructe de mare.

Irina Wagner, specialist marketing: „Am pregătit un brunch pentru că am vrut să sărbătorim această zi în care celebrăm feminitatea și femeia. Și vedetele brunch-ului sunt muzica live și preparatele deosebite. Marcăm începutul primăverii și un sezon mai bun.”

Unele doamne au petrecut 8 martie în familie.

Femeie: „Am ales să petrec alături de soț. Și așa în atmosferă plăcută cu muzică jazz.”

Fetiță: „(Reporter: Ce cadou i-ai făcut mamei tale?) O brățărică pe care scrie mama. (Reporter: Tu ai făcut-o?) La școală, am făcut-o cu doamna mea.

În România sunt aproape 9 milioane 800 de mii de femei, adică peste 51% din totalul populației, arată datele INS. Cele mai multe lucrează în sănătate, educație, asistență socială, asigurări și industria HoReCa.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE