Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Canada ar putea deveni membru asociat al UE. Ideea promovată de premierul canadian Mark Carney

Mark Carney, premierul Canadei, vrea relații mai strânse cu Uniunea Europeană, motiv pentru care ia în calcul posibilitatea ca țara sa să devină „membru asociat” al blocului comunitar, relatează publicația The Wall Street Journal, citată de Agerpres.

Chiar dacă nu a fost flexibilă privind regulile de aderare, Uniunea Europeană este acum deschisă ideii de a acorda Canadei un statut încă necreat de membru asociat, au precizat atât oficiali europeni, cât și canadieni, citați de WSJ.

Potrivit Reuters, Ambasada Canadei la Bruxelles și biroul purtătorilor de cuvânt ai Comisiei Europene nu au răspuns la solicitărilor pentru a face public un punct de vedere pe această temă.

Canada vrea apropierea de UE după ce războiul comercial cu SUA s-a intensificat

După ce războiul comercial declanșat de Statele Unite ia amploare, Canada a făcut demersuri rapide pentru a se reorienta spre alți parteneri.

Relațiile Canadei cu Statele Unite s-au deteriorat brusc, după ce președintele Donald Trump s-a întors la Casa Albă la începutul anului 2025. Din cauza neînțelegerilor legate de comerț, disputa a dus la aplicarea de tarife asupra a zeci de miliarde de dolari în comerțul transfrontalier.

Canada și UE discută modalități de a permite bunurilor, serviciilor și lucrătorilor din Canada implicați în lanțuri de aprovizionare strategice, precum energia, AI, apărarea și mineralele critice să se deplaseze liber, mutând astfel efectiv granița UE, notează The Wall Street Journal.

De asemenea, Canada și UE discută despre instalarea de cabluri subacvatice, construirea împreună de centre de date, stocare în cloud și noi rețele de sateliți și infrastructură pentru a transporta energia canadiană către UE, a spus ziarul.

Canadienii ar putea locui și lucra în UE fără viză. Discuțiile purtate de Mark Carney cu președintele francez Emmanuel Macron

Premierul Carney a discutat frecvent cu mai mulți lideri ai UE, în special cu președintele francez Emmanuel Macron, despre posibilitatea ca, pe viitor, canadienii să poată locui și să lucreze fără viză în UE, au mai menționat oficialii citați de WSJ.

Cei doi lideri urmează să se întâlnească mai târziu în luna septembrie.

Biroul de presă al președintelui Macron nu a răspuns la cererea de comentarii a Reuters.

Proiectul de a conecta Canada și UE nu este o chestiune ușor de realizat, după cum a demonstrat opoziția puternică față de un acord comercial mai modest. La mai bine de un deceniu după ce acordul a fost încheiat și la nouă ani de când a intrat provizoriu în vigoare, mai multe țări din UE nu l-au ratificat încă.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE