Constructorul chinez de mașini electrice BYD intenționează să inființeze un centru european în Ungaria, a anunțat directorul general și președintele Wang Chuanfu, în cadrul unei conferințe de presă cu premierul ungar Viktor Orban la Budapesta, relatează Reuters.
Wang a afirmat joi că vor fi create 2.000 de locuri de muncă la noul centru european care avea trei funcții. Acesta va fi un centru pentru vânzări și servicii post-vânzare, pentru testare și pentru dezvoltarea versiunilor localizate ale modelelor companiei.
BYD a construit prima sa fabrică europeană, o fabrică care asamblează autobuze electrice, în orașul Komarom din nord-vestul Ungariei, în aprilie 2016. O a doua uzină care va produce vehicule electrice este în construcție în Ungaria.
Sub conducerea lui premierului Viktor Orban, Ungaria a devenit un important partener comercial și de investiții pentru China, spre deosebire de alte state din UE care iau în considerare posibilitatea de a deveni mai puțin dependente de a doua mare economie a lumii.
Șeful Guvernului de la Budapesta a început să-și apropie țara de Beijing după ce a venit la putere în 2010. Relațiile politice apropiate s-au transformat în investiții după aproape 10 ani, când producătorii de baterii și de vehicule electrice au început să mute producția în Ungaria.