Bucharest International Air Show - BIAS 2026 se va desfășura în perioada 28-29 august, la Aeroportul Internațional București Băneasa „Aurel Vlaicu” și Romaero. Spectacolul aerian va reuni peste 200 de participanți militari și civili din România și din străinătate. Intrarea este liberă.
BIAS 2026, dedicat lui Traian Vuia
BIAS 2026 va fi a 16-a ediția e spectacolului aerian, o ediție care va fi dedicată lui Traian Vuia. 2026 marchează 120 de ani de la primul zbor realizat cu un aparat de zbor autopropulsat.
„Anul Vuia 2026 oferă BIAS ocazia de a celebra viziunea, curajul și spiritul inovator al pionierului român și de a pune în legătură începuturile aviației cu performanța aeronautică de astăzi. Prin această ediție, BIAS aduce un omagiu celui care a demonstrat că visul zborului poate deveni realitate și reafirmă, în fața unei audiențe internaționale, contribuția României la istoria și dezvoltarea aviației mondiale”, potrivit unui comunicat al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), unul dintre organizatorii evenimentului, potfivit Agerpres.
Cine participă la BIAS 2026
BIAS 2026 aduce la București unele dintre cele mai cunoscute formații de acrobație aeriană din lume. Frecce Tricolori, formația oficială a Forțelor Aeriene Italiene, revine la BIAS după 14 ani și va evolua cu nouă aeronave MB-339. Turkish Stars, formația Forțelor Aeriene Turce, se întoarce la București după opt ani și va participa cu aeronave NF-5. Programul internațional include și Forțele Aeriene și Spațiale Franceze, cu Rafale Solo Display.
Printre performerii invitați se numără Jurgis Kairys, multiplu campion european și mondial la acrobație aeriană, Flying Dragons Team din Polonia și Iacării Acrobați.
Forțele Aeriene Române vor deschide spectacolul aerian sâmbătă, 29 august, la ora 10:00. Aeroclubul României va participa, la rândul său, cu Hawks of Romania (Șoimii României), White Wings și Blue Wings, precum și cu Solo Fox Display și Escadrila Zlin 526F. Aeronavele ușoare și ultraușoare vor deschide programul zilei prin survoluri și demonstrații de zbor.
Aviația comercială va fi reprezentată de TAROM, Wizz Air, Animawings și HiSky. TAROM va participa cu un Boeing 737 la o demonstrație aeriană, iar Animawings va aduce un Airbus A220 în zona Static Display.
În zona de expoziție statică, vizitatorii vor putea vedea de aproape aeronave și echipamente civile și militare. Printre acestea se numără F-16 Fighting Falcon, C-27J Spartan, elicoptere IAR-330 și IAR-316B Alouette, aeronava-școală IAK-52, replica Vlaicu II și macheta la scară 1:1 a avionului IAR-80. Vor mai fi prezentate elicopterul IAR-317 Airfox, sisteme radar și instalații Hawk și Patriot, simulatoare de zbor și de tragere și o autospecială EOD.
Lista participanților la BIAS 2026:
- Turkish Stars – Forțele Aeriene Turce
- Forțele Aeriene Române
- Rafale Solo Display – Forțele Aeriene și Spațiale Franceze
- Eurofighter Typhoon – Forțele Aeriene Germane
- Flying Dragons Team – Polonia
- Șoimii României – Aeroclubul României
- White Wings – Aeroclubul României
- Blue Wings – echipa de parașutism a Aeroclubului României
- Iacării Acrobați
- Wizz Air
- Forțele Aeriene Slovene – cu aeronava Pilatus PC-9
- Black Hawk – Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne
- Forțele Aeriene și Spațiale Spaniole – F/A-18 Hornet
- TAROM – Boeing 737
- Animawings
- Static Display (expoziție statică) – în captură sunt menționate, între altele, Forțele Aeriene Germane, Airbus A400M, Ministerul Afacerilor Interne – Inspectoratul General de Aviație și Forțele Aeriene Române
Programul BIAS 2026
Vineri, 28 august: Ziua antrenamentelor
14:30 – Accesul publicului
- Se deschide accesul publicului pentru vizionarea zborurilor de antrenament BIAS 2026.
- Se deschide accesul în zona de expoziție și Static Display.
- Accesul publicului este permis până la ora 18:30.
Programul antrenamentelor:
15:00
- Turkish Stars (Türk Yıldızları) – Forțele Aeriene Turce
- F/A-18 Hornet – Forțele Aeriene și Spațiale Spaniole
- Rafale Solo Display – Forțele Aeriene și Spațiale Franceze
- Pilatus PC-9M – Forțele Aeriene Slovene
- Grob G120TP – Grob Aircraft SE, Germania
- White Wings – Aeroclubul României
- S-70M Black Hawk – exercițiu tactic IGAv – SIAS, Poliția Română
17:30
- Panavia Tornado – Forțele Aerospațiale Germane
- Eurofighter Typhoon – Forțele Aerospațiale Germane
- C-27J Spartan în formație cu IAR-330 Puma – Forțele Aeriene Române
18:30
- Frecce Tricolori – Forțele Aeriene Italiene
- The Pelicans – Aeroclubul României
- Șoimii României – Aeroclubul României
- Se închide accesul în incinta BIAS pentru noi vizitatori. Persoanele aflate deja în interior pot rămâne până la încheierea programului.
19:45
- IAR-330 Puma – Forțele Aeriene Române
19:55
- Solo Fox – Aeroclubul României
20:00
- Încheierea programului public de antrenamente
- Închiderea expoziției
Sâmbătă, 29 august: Ziua show-ului aviatic BIAS 2026
08:00 – Accesul publicului
- Se deschid porțile BIAS 2026.
09:00
- „Slow Start” – survol cu aeronave ușoare și ultraușoare – Aeroclubul României
- Parada moto Doomstrikers
- Ceremonia de deschidere – Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” și Asociația Tradiția Militară
Programul spectacolului aerian BIAS 2026:
10:00
- Start BIAS 2026
- F-16 Fighting Falcon, IAR-330 Puma, C-27J Spartan și C-130 Hercules – Forțele Aeriene Române
- Extra 330 SC – Șoimii României, Aeroclubul României
- C-27J Spartan – Forțele Aeriene Române
- Blue Wings – parașutiști ai Aeroclubului României, lansați din Cessna C208 Caravan
- White Wings – Aeroclubul României
11:00
- Șoimii României – Aeroclubul României
- C-130 Hercules – lansare de parașutiști – Forțele Aeriene Române
- Eurofighter Typhoon – Forțele Aerospațiale Germane
- Jurgis Kairys – Lituania
- S-70M Black Hawk – exercițiu tactic IGAv – SIAS, Poliția Română
12:30
- Boeing 737 TAROM în formație cu Șoimii României – Aeroclubul României
- Iacării Acrobați – România
- Grob G120TP – Grob Aircraft SE, Germania
- Airbus A321neo – Wizz Air
- Escadrila Zlin 526F – Aeroclubul României
14:00
- F/A-18 Hornet – Forțele Aeriene și Spațiale Spaniole
- Forțele Aeriene Române – exercițiu tactic
15:00
- Turkish Stars – Forțele Aeriene Turce
- C-130 Hercules – Forțele Aeriene Române
- Pilatus PC-9 – Forțele Aeriene Slovene
- C-27J Spartan și IAR-330 Puma SOCAT – Forțele Aeriene Române
- Panavia Tornado PA-200 – Forțele Aerospațiale Germane
- Iacării Acrobați – România
17:30
- Rafale Solo Display – Forțele Aeriene și Spațiale Franceze
- White Wings – Aeroclubul României
- Eurofighter Typhoon – Forțele Aerospațiale Germane
18:30
- Frecce Tricolori – Forțele Aeriene Italiene
- The Pelicans – Aeroclubul României
- Șoimii României – Aeroclubul României
- IAR-330 Puma – Forțele Aeriene Române
- Solo Fox – Aeroclubul României
- Air Bandits – Iacării Acrobați și Jurgis Kairys
20:20
- Flying Dragons – Polonia
- C-27J Spartan + F-16 Fighting Falcon – Forțele Aeriene Române
- Spectacol de drone
21:00
- Foc de artificii
- Concert BIAS 2026
22:00
- Închiderea BIAS 2026
Cum ajungi la BIAS 2026
BIAS 2026 are loc la Aeroportul Internațional București Băneasa – Aurel Vlaicu, situat pe Șoseaua București-Ploiești. Poți ajunge la aeroportul cu transportul public sau cu mașina, deși organizatorii precizează, în cazul persoanelor care vor să vină cu mașinile personale, că locurile de parcare din apropierea aeroportului sunt limitate.
Cu transportul public
- Linia 737 BIAS: Piața Victoriei – Aeroportul Băneasa
- Linia 5: Pantelimon – Aeroportul Băneasa
- Linia 196: Gara de Autobuze Filaret – Aeroportul Băneasa
- Liniile 100, 203, 304, 335, 441, 441B, 442, 443, 443B, 444, 446, 448 și 477: coborâre la stația Aeroport Băneasa
- Linia 290: Băneasa Shopping Area – Șoseaua Colentina
Cu mașina
Locurile de parcare din apropierea aeroportului sunt limitate, motiv pentru care organizatorii recomandă folosirea transportului public sau a serviciilor de ridesharing.
Este de așteptat un trafic intens în special pe:
- Calea București-Ploiești
- Strada Aerogării
- Bulevardul Ion Ionescu de la Brad
Reguli de acces și sfaturi de la organizatori
Pentru siguranța tuturor participanților, organizatorii aplică o serie de reguli clare privind comportamentul, obiectele permise.
Ce este permis:
- Sticle din plastic sigilate (apă, băuturi răcoritoare)
- Căști
- Rucsacuri de dimensiuni mici
- Cărucioare pentru copii
- Aparate foto și camere video
- Animale de companie (ținute în lesă sau cu botniță, după caz)
Ce nu este permis:
- Sticle din sticlă și recipiente metalice
- Băuturi alcoolice sau substanțe interzise
- Arme, obiecte contondente, explozibili sau alte obiecte periculoase
- Drone sau alte dispozitive de zbor controlate de la distanță
- Umbrele mari sau obiecte voluminoase
- Obiecte de mari dimensiuni care pot obstrucționa vizibilitatea celorlalți spectatori (de exemplu, scaune pliabile supradimensionate)
- Bannere de propagandă politică sau mesaje ofensatoare
- Trotinete, biciclete și hoverboard-uri în zona spectatorilor
Organizatorii recomandă participanților să ajungă din timp la eveniment, pentru a evita aglomerația de la intrare. Accesul publicului se deschide la 08:00, însă zona se aglomerează rapid.
Pentru a se proteja de temperaturile ridicate, participanților li se recomandă să poarte haine lejere și confortabile, șapcă sau pălărie și să folosească cremă de protecție solară.
Copiii cu vârsta sub 14 ani pot participa la eveniment numai dacă sunt însoțiți de un adult.
Este recomandat ca minorii să poarte o brățară de identificare pe care să fie trecute numele și numărul de telefon al adultului însoțitor.
