Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Un bărbat de 54 de ani, cetățean croat, a murit în noaptea de joi spre vineri, după ce i s-a făcut rău în parcarea festivalului Beach, Please! 2026. Ieșise din festival împreună cu fiul său și s-a îndreptat spre parcarea din apropiere, unde a vrut să se odihnească în mașină. Acolo i s-a făcut rău și a leșinat. Fiul său a sunat imediat la 112, iar un echipaj de prim ajutor a ajuns la fața locului și a început manevrele de resuscitare.

10/07/2026 , 14:29

Mesajul transmis de organizatorii Beach, Please!

Organizatorii Beach, Please! transmit că echipele medicale au intervenit imediat după ce turistului croat i s-a făcut rău în mașina aflată în parcarea festivalului. Aceștia transmit condoleanțe familiei și precizează că evenimentul beneficiază de un dispozitiv amplu de securitate și asistență medicală, realizat împreună cu autoritățile.

„În cursul nopții trecute, un cetățean croat în vârstă de 54 de ani s-a simțit rău, în timp ce se afla în autoturismul personal, în zona parcării din afara perimetrului festivalului. Echipele medicale au intervenit imediat și i-au acordat îngrijiri de specialitate. In ciuda tuturor eforturilor depuse de personalul medical, persoana a fost declarată decedată.

Suntem alături de familia îndoliată și ne dorim sa oferim tot sprijinul necesar în aceste momente dificile. Menținem un dialog permanent cu autoritățile implicate în gestionarea acestei situații.

La nivelul organizatorului, dispozitivul operațional include două puncte medicale avansate, trei puncte de prim ajutor, o caravană medicală mobilă, trei ambulanțe private în interiorul festivalului și o ambulanță amplasată în zona parcării. Întregul areal este monitorizat printr-un sistem de peste 200 de camere de supraveghere, iar securitatea este asigurată de aproximativ 600 de agenți din cadrul a trei companii specializate de pază și protecție, care desfășoară permanent controale de acces și verificări de securitate.

Festivalul beneficiază de un dispozitiv complex de siguranță, realizat în colaborare cu autoritățile și instituțiile competente. În teren acționează, în sistem integrat, structuri ale Jandarmeriei Române, Poliției Române, ISU, BCCO, DIICOT, ANITP, SRI, ANPC, DSP, DSV, ANMAP, Gărzii de Mediu și Agenției Naționale pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și Adicțiilor”, a transmis Beach, Please! în comunicat.

„În seara trecută, în jurul orei 23.45, forțele de ordine au fost sesizate cu privire la starea de inconștiență a unui bărbat, aflat într-un autoturism, în parcarea din afara perimetrului de desfășurare a evenimentului. Personalul medical a intervenit de urgență și a efectuat manevrele de resuscitare, ulterior persoana fiind transportată la postul medical avansat, unde protocolul de resuscitare a fost continuat. În pofida tuturor eforturilor depuse de echipajele de intervenție, bărbatul, cetățean croat, în vârstă de 54 de ani, a fost declarat decedat. Din primele verificări a reieșit faptul că acestuia i s-ar fi făcut rău, iar cercetările au fost preluate de organele de poliție competente, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului”, potrivit Brigăzii Mobile a Jandarmeriei.

Potrivit ISU Constanța, incidentul a avut loc în jurul orei 23:45.

Fiul de 17 ani a fost preluat de autorități, în așteptarea mamei

Adolescentul a fost preluat de reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța și de polițiști ai Serviciului pentru Imigrări Constanța și a beneficiat de consiliere psihologică.

Este stabil emoțional, s-a odihnit, iar autoritățile au confirmat că mama băiatului va ajunge în vineri seară în România pentru a se ocupa de formalități și a-l lua acasă.

Taguri

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE