Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Rusia a lansat aproape 500 de drone și zeci de rachete asupra Ucrainei. Cel puțin 20 de morți la Kiev

Un nou atac combinat cu rachete și drone, lansat de Rusia și îndreptat în special asupra Kievului, a ucis cel puțin 20 de persoane și a rănit alte peste 80 în capitala Ucrainei. Bombardamentul a evidențiat din nou vulnerabilitatea apărării antiaeriene ucrainene în fața rachetelor balistice rusești, relatează Agerpres.

Potrivit Forțelor Aeriene ucrainene, armata rusă a folosit 74 de rachete și 496 de drone în acest nou atac. Dintre acestea, 476 de drone și 48 de rachete au fost neutralizate.

Ca și în alte atacuri, procentul interceptărilor de rachete a fost mult mai redus din cauza dificultăților Ucrainei de a contracara rachetele balistice rusești.

Doar patru rachete balistice au fost interceptate

În atac, Rusia a folosit 24 de rachete balistice Iskander-M, dintre care Ucraina a reușit să doboare doar patru.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a recunoscut această vulnerabilitate și a cerut Statelor Unite să răspundă cât mai rapid solicitării privind producerea în Ucraina a sistemelor Patriot și a rachetelor destinate acestora. Potrivit liderului de la Kiev, acestea sunt singurele sisteme capabile să contracareze în mod eficient rachetele balistice rusești.

Zelenski a vorbit și despre necesitatea accelerării discuțiilor cu Germania și alți aliați europeni pentru dezvoltarea, pe continent, a unei tehnologii proprii de apărare împotriva rachetelor balistice, astfel încât Ucraina să nu mai depindă de Statele Unite.

Președintele ucrainean a subliniat că livrările de sisteme de apărare antiaeriană reprezintă o „prioritate critică” pentru armata ucraineană și a reamintit importanța contribuțiilor financiare ale partenerilor, în special ale statelor europene, la fondul care permite Kievului să achiziționeze din SUA rachete interceptoare PAC-3 pentru sistemele Patriot.

În prezent, Ucraina depinde de aceste rachete, pe care Statele Unite au încetat să le mai furnizeze gratuit după revenirea președintelui Donald Trump la Casa Albă.

Atât sistemele Patriot, cât și rachetele PAC-3 sunt greu de procurat pe piața internațională, unde cererea pentru aceste tehnologii a crescut semnificativ în urma războiului din Iran.

Kievul și Moscova prezintă versiuni diferite despre țintele lovite

Ca după aproape fiecare atac de amploare, Kievul și Moscova au oferit versiuni diferite privind obiectivele vizate.

Zelenski, autoritățile ucrainene și mai multe canale ucrainene de Telegram au publicat imagini cu blocuri de locuințe, spații comerciale și infrastructură industrială distruse sau avariate de rachete și drone.

Șefa Guvernului ucrainean, Iulia Sviridenko, a acuzat Rusia că a lovit direct, și aparent deliberat, peste 20 de blocuri de locuințe din Kiev. Potrivit acesteia, sub dărâmături au fost găsite corpurile celor 20 de persoane decedate, precum și mulți dintre cei peste 80 de răniți.

Rusia susține că a lovit obiective militare

Ministerul rus al Apărării a susținut că atacul a vizat în principal fabrici de rachete și depozite de drone din capitala Ucrainei.

Raportul prezentat de partea rusă a inclus o listă extinsă de obiective din industria militară ucraineană care ar fi fost lovite, printre care fabrica de componente radioelectronice pentru rachete „Radioniks”, fabrica de asamblare a dronelor „ATLON AVIA”, două fabrici de sisteme și componente pentru tancuri și drone de recunoaștere, precum și o unitate de asamblare a companiei aeronautice Antonov, unde sunt produse drone.

De asemenea, armata rusă a afirmat că au fost lovite depozite de combustibil ale armatei ucrainene și stații de pompare a gazelor care alimentează companii din industria de apărare.

Atac ucrainean asupra unei rafinării din Rusia

Autoritățile ruse și armata ucraineană au anunțat, de asemenea, un nou atac al forțelor Kievului asupra unei rafinării din Rusia. De această dată, ținta ar fi fost o rafinărie aparținând grupului energetic Lukoil, situată în regiunea Nijni Novgorod, la aproximativ 450 de kilometri est de Moscova.

Potrivit autorităților regionale ruse, o persoană și-a pierdut viața în urma atacului.

Statul Major General ucrainean a anunțat că forțele Kievului au lovit și alte obiective militare și logistice rusești în primele ore ale dimineții de joi.

La rândul său, Ministerul rus al Apărării a anunțat că a doborât 327 de drone ucrainene deasupra a 18 regiuni din Rusia, precum și deasupra regiunilor ocupate din Ucraina și a mărilor Neagră și Azov.

Rusia a lansat mai multe rachete și drone decât Ucraina

Pentru prima dată în ultimele zile, numărul dronelor și rachetelor lansate de Rusia împotriva Ucrainei a fost mai mare decât cel al dronelor și rachetelor lansate de Ucraina asupra teritoriului rus.

Faptul că Rusia a utilizat puține drone și foarte puține rachete în atacurile recente i-a făcut pe mulți observatori să considere că Moscova își reface stocurile pentru un bombardament de amploare, precum cel lansat joi. Un astfel de atac fusese anticipat cu o zi înainte de Volodimir Zelenski, pe baza informațiilor furnizate de serviciile speciale ucrainene.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE