Aryna Sabalenka (27 de ani, locul 1 WTA) este prima jucătoare care a reușit calificarea în finala Australian Open. Sportiva din Belarus nu a avut nicio emoție în confruntarea cu Elina Svitolina (locul 12 WTA). Scorul final a fost 6-2, 6-3.
Aryna Sabalenka în luptă pentru al treilea trofeu la Australian Open
Aryna Sabalenka a avut o mică problemă în debutul partidei când rivala a avut două șanse de break, în primul game. A reușit însă să-și păstreze concentrarea și s-a desprins în game-ul 4, după prima minge de break. Sportiva din Belarus a continuat în acest ritm susținut și și-a adjudecat primul set.
Al doilea set l-a început însă rău, iar Svitolina a reușit primul ei break și a câștigat apoi și game-ul doi. A fost însă momentul în care Sabalenka și-a dat seama că poate pierde partida „din mână” și a pus stăpânire pe joc și a câștigat cinci game-uri la rând. La 5-2 și-a permis un moment de relaxare, dar după ce a pierdut un game a servit foarte bine și a obținut victoria.
Sabalenka a câștigat Australian Open în 2023 și 2024, iar în finala de anul acesta o va înfrunta pe învingătoarea din cealaltă semifinală: Jessica Pegula - Elena Rybakina.
